Fierul de călcat este, astăzi, un obiect nelipsit din orice gospodărie. Istoria lui este foarte veche, începând din secolul IV, î.Hr., când în Grecia se folosea un dispozitiv rotund cu o tijă metalică pentru a plisa hainele.
Operația de călcare presupune desfacerea legăturilor dintre moleculele lungi ale fibrelor țesăturilor. Fibrele sunt îndreptate datorită greutății fierului de călcat, iar prin răcire rămân în noua formă. Unele materiale, precum bumbacul, necesită un aport de apă ca legăturile să poată fi desfăcute.
Grecii au inventat o modalitate de a plisa hainele prin secolul al IV-lea înainte de Hristos. Era un dispozitiv asemenea unui sucitor și cu o tijă metalică. Mai târziu, romanii au inventat un fel de ciocan pe care-l încălzeau la temperaturi foarte ridicate și cu care întindeau cutele hainelor. În China, în secolul I s-au folosit pentru călcat vase metalice umplute cu cărbuni încinși.
Din Evul Mediu au rămas puține informații referitoare la fierul de călcat, mai ales în picturi și s-a păstrat un fel de storcător-presă prin care se trecea materialul și se întindeau cutele. În secolul XVII a apărut fierul de călcat masiv. Acesta era cunoscut și sub numele de fier de călcat plat, pentru că avea o placă de metal cu grosime considerabilă și un mâner. Puțin mai târziu acest model a fost perfecționat într-o cutie de metal care putea deține cărbuni încinși. Acesta avea numeroase inconveniente: jarul cădea pe material de multe ori iar scânteile care săreau răneau persoana care se folosea de el.
Fierul de călcat cu cărbuni
Secolul 17 a fost recunoscut ca era hainelor călcate. Atunci a apărut fierul de călcat masiv. Acesta era cunoscut și sub numele de fier de călcat plat, pentru că avea o placă de metal cu grosime considerabilă și un mâner. Puțin mai târziu, acest model a fost perfecționat într-o cutie de metal care putea deține carbuni încinși.
Cele mai vechi modele de fier de călcat ce se încălzeau direct pe jar.
Cu cât se vinde astăzi un fier de călcat cu cărbuni
Astăzi, iubitorii de antichități se dau în vânt după astfel de obiecte de uz casnic. Pe platformele de vânzări online, prețurile unui fier de călcat cu cărbuni variază de la 120 de lei la 1.500 de lei, în funcție de stare.
Așadar, dacă și tu ai un astfel de obiect acasă, te poți îmbogăți!