Lifestyle· 2 min citire

17 feluri în care magazinele ne fac să cheltuim mai mult

17 feluri în care magazinele ne fac să cheltuim mai mult

17 feluri în care magazinele ne fac să cheltuim mai mult

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 ian. 2014, 14:21

De multe ori, la sfârșitul unei sesiuni de cumpărături, realizăm că nu plănuisem să cheltuim o sumă atât de mare. Magazinele însă sigur au făcut-o, cu ajutorul tacticilor pe care acestea le folosesc ca să-și asigure profitul.

De la hypermarketuri până la buticuri de cartier, magazinele sunt proiectate în așa fel încât cei care le trec pragul să cheltuie cât mai mult posibil. Business Insider a alcătuit o listă cu cele mai frecvente trucuri pe care acestea le folosesc ca să influențeze clienții, notează Mediafax.ro.

Semnele mari, îngroșate, care anunță reduceri, atrag clienții în magazin. Odată ce au trecut pragul magazinului, aceștia sunt tentați să cumpere ceva, chiar și produse care nu sunt reduse.

La intrarea în magazin sunt așezate cărucioare de cumpărături. Acestea au fost inventate în anii '30 pentru a-i ajuta pe clienți să care obiecte grele. Cărucioarele mari sunt greu de umplut și dau impresia cumpărătorilor că au achiziționat mai puține lucruri decât au făcut-o cu adevărat.

În hypermarketuri, produsele foarte profitabile, cum sunt florile sau produsele de panificație, sunt așezate la intrarea în magazin. Astfel, clienții le observă la începutul sesiunii de cumpărături, când au un moral mai ridicat și sunt mai dispuși să le achiziționeze.

Alt motiv pentru care produsele amintite sunt plasate la intrare este mirosul lor plăcut, care activează glandele salivare. Astfel, clienții au tendința să cumpere aceste produse și nu numai, pe bază de impuls.

Lactatele și alte produse esențiale sunt, în general, așezate spre capătul magazinului. În căutarea lor, clienții vor trece și printre celelalte rafturi, astfel că există probabilitatea să cumpere și alte lucruri.

Așezarea rafturilor se aseamănă cu un labirint. Odată intrați pe unul dintre culoare, cumpărătorii sunt condiționați să păstreze traseul fără să devieze, trecând prin dreptul fiecărui raft.

În general, clienții sunt conduși dinspre dreapta spre stânga, de la intrarea în magazin spre ieșire. Acest lucru, coroborat cu faptul că traficul rutier este bazat pe aceeași direcție de mers, în majoritatea țărilor,  îi face pe clienți mai predispuși să achiziționeze produsele de pe rafturile de pe partea dreaptă. Astfel, magazinele plasează produsele pe care sunt mai interesate să le vândă pe rafturile de pe dreapta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle