Dragostea plutește în aer la început de aprilie și va înflori la fel ca pomii din natură. Unii nativi vor fi atât de amorezați, încât vor uita de realitatea înconjurătoare și vor cădea pradă celor mai puternice sentimente. Află care sunt aceștia!
Berbec
Ești pe punctul de a intra într-o relație serioasă, care va dura mult timp, dacă vei ști să îți ții în frâu impulsurile. S-ar putea ca persoana de lângă tine să îți întoarcă viața cu susul în jos și să te domine, dar pe tine nu te va deranja. În acest caz, poate fi vorba despre o premieră, căci nu suporți ca cineva să îți spună ce să faci.
Taur
În aprilie, vei trezi în tine sentimente tumultoase, care te vor determina să iei decizii fără să le mai analizezi. Îți vei dori să fugi cu partenerul de viață, să evadezi din realitate și să vă iubiți într-un loc secret, în care nimeni să nu vă descopere. În sfârșit ai ocazia să îți trăiești dragostea fără să îți mai pese de consecințe!
Gemeni
Deși încă mai ai ceva probleme în cuplu, te străduiești ca totul să meargă bine între tine și partenerul tău. Nu îți place să ți se reproșeze lucruri și nici nu vrei ca vina să se arunce în partea ta. Dacă ceva nu merge bine între voi, preferi să te consolezi cu faptul că ți-ai dat silința. Poate ar trebui să comunici mai mult.
Află ce-ți rezervă astrele pe plan sentimental în aprilie pe clickpentrufemei.ro.