Transnistria, fostă zonă de conflict deschis care mocneşte în apropierea graniţelor României

Thursday, 04 June 2015, 11:58 Sursă: REALITATEA.NET

Conflictul transnistrean îşi are originile în evenimentele din 1989 şi a căpătat amploare în urma destrămării Uniunii Sovietice. În ultima vreme, Transnistria şi-a sporit importanţa strategică, pe fondul luptelor armate din Ucraina şi a interesului vital al Rusiei de a-şi întări poziţiile şi influenţa politico-economică în regiune.

Adaugă părerea ta

Centrul opoziţiei separatiste din Transnistria s-a constituit odată cu reţeaua de instituţii locale de partid şi de stat, care au început să se organizeze în vara lui 1989, la scurtă vreme după formarea Frontului Popular din Chişinău. Atunci au început “protestele locale” împotriva proiectelor de introducere a “limbii moldoveneşti” ca limbă oficială a Republicii Moldova.

Votul parlamentar în favoarea limbii moldoveneşti, în august 1989 a constituit începutul evenimentelor. Ca răspuns la acest vot, consiliile locale din Tiraspol şi din alte oraşe transnistrene au votat împotriva regulamentelor transmise de la centru. Tensiunea a crescut iar ciocnirile dintre poliţia moldoveneasca si “unităţile de apărare” înarmate ale transnistrenilor s-au înmulţit.

Actiunile Frontului Popular au fost etichetate drept dovezi ale intentiei Moldovei de a parasi Uniunea Sovietica si de a se uni cu Romania. În consecinţă, partea transnistreana a început pregătirile pentru secesiune. In ianuarie 1990, liderul mişcării de opoziţie, Igor Smirnov, a hotărât organizarea unui referendum cu privire la autonomia Transnistriei, în care 96% dintre votanti au preferat statutul de autoguvernare pentru Transnistria în cadrul Republicii Moldova. Pe viitor, se avea în vedere chiar crearea unei republici transnistrene cu totul separate, dacă era necesar.

Pe 23 iunie 1990, Republica Moldova şi-a declarat suveranitatea ceea ce a creat o reactie în lant. Un congres al autoritatilor locale de pe malul estic a declarat separarea Republicii Moldovenesti Nistrene, pe 2 septembrie 1990, miscare condamnată imediat la Chisinau.

Două luni mai târziu, transnistrenii si-au creat noua legislatura. Ambele guverne erau inca parti ale federatiei sovietice la acea data, dar transnistrenii sustineau ca ei nu mai fac parte din Moldova.

Din 1990, lucrurile au scăpat rapid de sub controlul guvernului de la Chişinău. Momentul de rascruce a fost lovitura de stat de la Moscova, din august 1991. Oficialii partidului comunist de la Chisinau s-au situat încă de la inceput împotriva complotistilor de la Kremlin. La câteva zile după puci, pe 27 august 1991, Parlamentul a declarat Moldova republică independentă si a preluat, oficia,l controlul patrimoniului sovietic de pe teritoriul Republicii Moldova.

Reactia transnistrenilor fata de lovitura de stat a fost cu totul opusă. Igor Smirnov i-a laudat public pe organizatorii puciului ca fiind "salvatori ai statului sovietic" si le-a promis ajutor militar. Muncitorii transnistreni s-au înarmat cu arme din depozitele armatei sovietice din Transnistria si au început sa preia sectiile de politie si institutiile guvernamentale de pe malul estic al Nistrului. Până în 1991, cea mai mare parte a regiunii aflate la est de Nistru ieşise de sub controlul Chisinaului.

Bazele armatei secesionistilor transnistreni au fost puse cu ajutorul Armatei a  14-a. Din noiembrie 1991, ofiterii Armatei ruse au început să transfere armament şi muniţie. In martie-aprilie 1992 separatistii au primit şi tehnică blindată. Secesionistii rusi au fost sustinuti plenar de uniunile de cazaci din Federatia Rusa, de partidele politice si de structurile executive locale si centrale ruse.

In primăvara si vara anului 1992 s-a înregistrat o escaladare a tensiunilor. Mai mult de o sută de oameni au fost ucisi in luptele purtate de-a lungul Nistrului. Luptele au continuat până în iunie, momentul culminant fiind confruntarea armată din Bender.

Escaladarea violentei si implicarea activa a Federatiei Ruse au dus, totuşi, la un acord formal de încetare a focului şi la plasarea unor forţe mixte de mentinere a păcii de-a lungul Nistrului. La scurta vreme dupa luptele din Bender, Elţin şi Snegur s-au întâlnit la Moscova si au semnat un acord de incetare a violentelor. Acordul Eltin-Snegur, semnat la 21 iulie 1992, a dus la incetarea ostilitatilor si la inceperea negocierilor pentru solutionarea conflictului.

Facem un salt în timp şi constatăm că, în ultima perioadă, Tiraspolul şi-a intensificat apelurile privind recunoaşterea Transnistriei, în contextul tensiunilor din Ucraina şi intenţiei Chişinăului de a semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Astfel, după anexarea Crimeei de către Rusia, în aprilie anul trecut, "Sovietul Suprem" de la Tiraspol a votat în unanimitate o solicitare adresată Dumei de Stat, Consiliului Federaţiei Ruse şi preşedintelui rus, Vladimir Putin, în vederea recunoaşterii aşa-numitei republici transnistrene. Liderul acesteia, Evgheni Şevciuk, a îndemnat şi Uniunea Europeană să recunoască independenţa Transnistriei, dacă doreşte "pace şi stabilitate".

Tiraspolul a încercat să argumenteze legitimitatea acţiunilor sale prin referendumul organizat în regiunea separatistă în 2006, când 98% din populaţie s-ar fi pronunţat în favoarea independenţei Transnistriei şi posibilei uniri cu Rusia. Preşedinţia de la Chişinău a calificat acest plebiscit drept "nelegitim" şi subliniat în repetate rânduri că nu poate accepta aceste rezultate. Uniunea Europeană, Statele Unite, România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Croaţia şi Norvegia, de asemenea, au refuzat să accepte rezultatele referendumului, pe care îl consideră "ilegal".

Acum mingea pare a fi, din nou, în terenul Moscovei. Kremlinul a început să ameninţe deschis cu degheţarea conflictului transnistrean. Mai ales după ce Rada Supremă de la Kiev a denunțat Acordul încheiat cu Moscova, în 1995, privind tranzitarea teritoriului ucrainean de către militarii ruși din forțele de menținere a păcii staţionate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova!  Astfel, iese din nou în evidenţă importanţa strategică a acestui teritoriu, pe fondul temerilor exprimate de unii analişti, care cred că Moscova ar putea încerca să creeze un coridor terestru care să lege Rusia de România, prin Crimeea şi Odessa.

Alte articole din: Ultimele Stiri