Ungaria a majorat miercuri miza în discuţiile cu privire la sancţiunile împotriva petrolului rusesc discutate la nivelul Uniunii Europene, anunţând că nu se va ajunge la un acord până când Bruxelles-ul nu va veni cu o "soluţie" de ordinul sutelor de milioane de dolari pentru a înlocui petrolul rusesc în economia ungară, transmite Reuters.
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto a scris pe pagina sa de Facebook că nu se întrevede o propunere acceptabilă. Szijjarto a mai spus că livrările de petrol prin conductă ar trebui să fie scutite de orice embargo petrolier, care ar trebui să se aplice numai livrărilor pe mare.
Această variantă ar fi una de care ar profita grupul petrolier ungar MOL, care face profituri mari deoarece rafinăriile sale procesează ţiţei ieftin rusesc. În prezent diferenţa de preţ între ţiţeiul rusesc Urals şi ţiţeiul Brent din Marea Nordului a ajuns la 34-35 de dolari.
Peter Szijjarto a spus că Ungaria a explicat Bruxelles-ului că va susţine sancţiuni petroliere doar dacă Comisia va propune o soluţie la problemele pe care sancţiunile le-ar crea Ungariei. "Ne aşteptăm la o astfel de propunere care să acopere nu numai transformarea rafinăriilor noastre, care ar costa sute de milioane de dolari, dar şi cu privire la creşterea capacităţii oleoductului din Croaţia, care ar costa de asemenea mai multe sute de milioane de dolari, precum şi cu privire la viitorul economiei ungare", a spus Szijjarto.
Majoritatea statelor membre UE sunt de acord cu un embargo privind petrolul rusesc, în cadrul celei de a şasea runde de sancţiuni destinate să pedepsească Moscova pentru conflictul din Ucraina. Însă pentru o decizie este nevoie de unanimitate iar Ungaria este cel mai acerb critic al unui embargou în timp ce alte state din Europa de Est se opun şi ele.
Szijjarto a spus că singura modalitate prin care s-ar putea ajunge la un acord ar fi dacă embargoul UE s-ar aplica numai livrărilor de petrol pe mare.
Însă subiectul este unul delicat, pentru că dacă MOL ar obţine o derogare valabilă timp de mai mulţi ani precum şi despăgubiri pentru modernizarea rafinăriilor asta ar perturba mediul concurenţial egal.
"MOL şi guvernul ungar joacă în tandem. Miza este să folosească petrol rusesc mai mult timp, care este mai profitabil având în vedere diferenţa de preţ", a apreciat Wojciech Kononczuk, director adjunct la centrul de reflexie polonez OSW Centre for Eastern Studies.
Modelul de business al MOL a fost construit pe ţiţeiul rusesc livrat prin conducta Drujba care asigură 65% din necesarul de petrol al Ungariei. Grupul petrolier ungar susţine că ar avea nevoie de 2-4 ani şi între 500 şi 700 milioane de dolari pentru ca cele două rafinării ale sale din Slovacia şi Ungaria să facă trecerea la procesarea unui alt tip de petrol.
Tamas Pletser, analist la Erste Investment, spune că un embargo împotriva petrolului rusesc ar afecta modelul de business al MOL dar expunerea companiei ungare pe oleoductul Drujba este o altă vulnerabilitate. "Dacă vor obţine fonduri UE pentru investiţii asta ar fi un câştig, în special dacă livrările de ţiţei rusesc vor continua", a spus Tamas Pletser. A