Un oficial al Ministerului rus de Externe a acuzat România că ar oferi sprijin militar direct Ucrainei prin intermediul portului Giurgiulești din Republica Moldova. Jurnalistul Realitatea PLUS Ana Maria Păcuraru a analizat implicațiile directe, dar și regionale, ale acestor acuzații.
Iuri Pilipson, directorul celui de-al Doilea Departament European din cadrul diplomației ruse, a declarat că „România este deja implicată în furnizarea de sprijin militar-logistic direct regimului de la Kiev”.
Diplomatul rus: „România oferă sprijin militar-logistic direct Kievului”
Oficialul rus a făcut referire și la portul Giurgiulești din Republica Moldova, al cărui operator a fost preluat de o companie românească.
Potrivit acestuia, infrastructura ar fi fost transformată „într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a diverselor mărfuri, inclusiv a celor destinate nevoilor Forțelor Armate ale Ucrainei”. Pilipson a amintit că achiziția a fost prezentată la București drept un pas spre „reunificarea economică” și a sugerat că portul ar urma să fie utilizat inclusiv în procesul de reconstrucție a Ucrainei.
În același context, diplomatul rus a abordat și tema relației dintre România și Republica Moldova, afirmând că majoritatea cetățenilor moldoveni nu ar susține unirea cu România.
Acesta a invocat date potrivit cărora 76,7% dintre locuitori s-ar identifica drept moldoveni și doar 8% drept români, susținând că promovarea subiectului unirii în spațiul public face parte dintr-o campanie de influențare a opiniei publice.
Până la acest moment, autoritățile de la București nu au reacționat oficial la declarațiile diplomatului rus. România a susținut constant Ucraina în plan umanitar, economic și logistic, în linie cu pozițiile Uniunii Europene și NATO, fără a confirma implicarea directă în livrări de armament.