Procurorii britanici au transmis oficial Statelor Unite cererile pentru extrădarea fraților Andrew și Tristan Tate, care ar urma să fie judecați în Regatul Unit pentru acuzații de viol și trafic de persoane în scopul exploatării sexuale. Solicitările au ajuns la Departamentul de Stat al SUA săptămâna trecută, relateaă agențiile de presă străine.
Procedura de extrădare intră acum într-o nouă etapă în Statele Unite, unde autoritățile trebuie să verifice documentele înainte ca dosarul să ajungă în fața unei instanțe.
În prezent, Departamentul de Stat american analizează cererile transmise de autoritățile britanice pentru a stabili dacă acestea respectă prevederile tratatului de extrădare dintre Regatul Unit și SUA.
După încheierea acestei verificări, documentele urmează să fie trimise Departamentului de Justiție al SUA. Acesta le va înainta mai departe instanței, care va avea ultimul cuvânt în privința extrădării celor doi frați.
O scrisoare oficială transmisă de Departamentul de Stat arată că Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, este „căutat pentru a fi judecat în Regatul Unit”.
În cazul său sunt menționate 10 capete de acuzare pentru viol, trei pentru organizarea sau facilitarea traficului în scopul exploatării sexuale și trei pentru agresiune soldată cu vătămare corporală.
Andrew Tate mai este acuzat de realizarea și distribuirea unor imagini indecente cu un minor, precum și de deținerea unor materiale cu pornografie extremă.
Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, face la rândul său obiectul unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice.
Acuzațiile menționate în documentele oficiale includ cinci capete de acuzare pentru viol, șase pentru agresiune soldată cu vătămare corporală, trei pentru trafic de persoane în scop sexual și unul pentru agresiune sexuală.
Andrew și Tristan Tate neagă toate acuzațiile și susțin că nu au comis faptele ilegale de care sunt acuzați.
Avocatul fraților Tate contestă cererile britanice
Joe McBride, avocatul celor doi frați, a anunțat că va contesta solicitările de extrădare. Apărătorul susține că autoritățile britanice nu au transmis documentația și informațiile necesare pentru susținerea cererilor, conform prevederilor acordului de extrădare dintre Regatul Unit și Statele Unite.
„Nu ne-au spus nimic ce nu știam deja. Nu există fapte care să susțină acuzațiile. Adevărul este că nu suntem surprinși. Acesta este nivelul de aroganță de care dau dovadă guvernele care dețin o putere neîngrădită”, a declarat avocatul miercuri pentru agenția Press Association.
Contestarea cererilor va avea loc în cadrul procedurilor juridice care urmează să stabilească dacă frații Tate pot fi extrădați din SUA în Regatul Unit.
Frații Tate rămân în detenție la Miami
Săptămâna trecută, Andrew și Tristan Tate au aflat că trebuie să rămână în detenție în timp ce contestă procedura de extrădare către Regatul Unit.
Judecătoarea Lauren Louis a stabilit că cei doi „nu au reușit să demonstreze că nu prezintă un risc de fugă sau un pericol pentru comunitate, ori că există circumstanțe speciale care să justifice eliberarea lor”.
Decizia înseamnă că frații Tate vor rămâne în detenție la Miami pe durata procedurilor juridice privind extrădarea lor în Regatul Unit. Procesul este așteptat să fie unul de lungă durată.
Cei doi foști luptători profesioniști de kickbox dețin dublă cetățenie, americană și britanică. Ei se află în arest de la reținerea lor, în luna iulie.
Reținerea a avut loc după ce procurorii britanici au formulat noi acuzații împotriva celor doi.
Frații Tate și-au apărat imaginea creată pe rețelele sociale
Andrew și Tristan Tate au devenit cunoscuți la nivel internațional prin activitatea lor online, în special în rândul tinerilor și adolescenților de sex masculin. Cei doi au fost acuzați că promovează misoginia și masculinitatea toxică.
În cadrul unei audieri desfășurate luna trecută, frații Tate și-au susținut nevinovăția. Ei au afirmat că imaginea agresivă prezentată în mediul online reprezintă personaje construite pentru internet și nu reflectă personalitățile lor reale.
Cei doi au mai susținut că afirmațiile referitoare la averea lor au fost în mare parte exagerate pentru a le crește vizibilitatea pe rețelele sociale.
În aceeași explicație, frații Tate au afirmat că unele dintre bunurile de lux prezentate în videoclipurile lor nu le aparțineau. Printre acestea se numără un iaht evaluat la 50 de milioane de dolari și un automobil Aston Martin în valoare de 2,1 milioane de dolari.
Apărarea invocă notorietatea celor doi
Avocații fraților Tate au susținut anterior că notorietatea acestora ar reprezenta un argument împotriva ideii că ar putea fugi dacă ar fi eliberați în timpul procedurilor de extrădare.
Apărătorii au afirmat că „notorietatea și gradul ridicat de recunoaștere” de care se bucură clienții lor ar face extrem de dificilă o eventuală fugă.
Totodată, avocații au susținut că solicitarea britanică de extrădare nu este justificată, în condițiile în care în România există deja un dosar penal în care frații Tate sunt acuzați de infracțiuni de trafic și infracțiuni cu caracter sexual.