O fostă suporteră a Frontului Național din Franța a fost trimisă în judecată pentru că și-a ajutat iubitul din Iran să traverseze Canalul către Marea Britanie.
Beatrice Hurret și-a cunoscut iubitul, Mokhtar, atunci când făcea voluntariat la "Jungla" din Calais, tabăra de migranți demolată, s-a îndrăgostit și...a comis o mare nebunie, care ar putea-o trimite la închisoare.
Femeia de 45 de ani, văduvă, a votat întreaga viață cu Frontul Național, până când a descoperit condițiile în care trăiau migranții în tabăra din Calais. Acolo l-a cunoscut pe Mokhtar, de 37 de ani, care făcea parte din grupul de bărbați care și-au cusut buzele în semn de protest când tabăra era pe cale să fie demolată.
S-au îndrăgostit cu ajutorul Google Translate, spune femeia, apoi bărbatul a venit să locuiască cu ea, cu mama sa de 76 de ani și cu fiul său de 19 ani. În tot acest timp, bărbatul vroia să ajungă în UK. Într-un final, Beatrice a fost de acord să cumpere o barcă de 1000 de euro și bărbatul, împreună cu doi prieteni de-ai săi, au traversat în siguranță Canalul, fiind salvați de gărzile de Coastă britanice.
Femeia a fost arestată și acuzată de trafic de migranți, ea riscând o amendă sau chiar închisoarea. "Am dus o barcă pe o plajă. Asta e tot ce am făcut și am făcut asta din dragoste. Fără niciun profit", a povestit Beatrice judecătorilor. Ea își vizitează frecvent iubitul în Anglia, unde acesta, fost profesor în Iran, a obținut un permis de muncă.
Mai multe companii de producție de film se bat, acum, pentru drepturile poveștii de dragoste a femeii, informează AFP. Ea este autoarea unei cărți "Calais, mon amour".