Președintele american Donald Trump e așteptat să semneze astăzi acordul de pace cu Iranul pentru a pune capăt războiului, ceea ce va permite redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz. Mesajul președintelui SUA vine după ce guvernul Pakistanului, care acționează ca mediator a declarat că acordul va fi semnat în 24 de ore. Cu toate acestea, discuțiile referitoare la programul nuclear al Iranului sunt programate să înceapă ulterior.
Pacea cu Iranul, cadou de ziua lui Donald Trump
Potrivit președintelui SUA, acordul de pace nu include niciun schimb de bani cu Iranul. Semnarea acestui acord ar fi rezultatul a aproape trei luni de negocieri între administraţia Trump şi regimul de la Teheran, cu medierea Pakistanului, Qatarului, Egiptului şi Turciei. Acordul ar pune capăt războiului început de SUA şi Israel pe 28 februarie împotriva Iranului şi ar putea contribui la stabilizarea pieţelor energetice, afectate de blocada iraniană a Strâmtorii Ormuz, prin care trecea 20% din petrolul mondial înainte de conflict.
Potrivit declarațiilor făcute de Ministrul de Externe al Iranului pentru televiziunea de stat, au fost făcute progrese importante, iar înțelegerea include și ridicarea blocadei impuse de americani asupra porturilor.
„Republica Islamică Iran a luat o decizie serioasă: viitorul Strâmtorii Hormuz și modul în care aceasta va fi administrată nu vor mai fi ca în trecut.”, a zis Abbas Araghchi, ministrul de Externe al Iranului.
Deși detaliile nu au fost încă făcute publice, mai mulți oficiali din SUA au confirmat o parte dintre prevederile acordului. Printre altele, înțelegerea ar include desființarea programului nuclear iranian. Cu toate acestea, ministrul iranian de Externe a spus că discuțiile cu privire la programul nuclear vor debuta ulterior.
„Sunt prevăzute două faze. Prima este semnarea memorandumului de către Iran și Statele Unite. După aceea vor începe negocierile pentru cea de-a doua fază și atunci vom avea un acord final. Am amânat pentru acordul final discuțiile cu privire la programul nuclear.”, a completat Abbas Araghchi, ministrul de Externe al Iranului.
Acordul de pace ar urma să fie semnat la Geneva, acolo unde JD Vance se va întâlni cu oficialii iranieni.
DONALD J. TRUMP, preşedintele SUA
- Va fi curând. Poate chiar în acest weekend.
Jurnalistă
- Și Liderul Suprem a aprobat acest acord, domnule?
TRUMP
- Înțeleg că răspunsul este „da”.
Casa Albă este deja pregătită pentru festivități cu ocazia aniversării de 80 de ani a lui Donald Trump care coincide cu ziua semnării acordului. Președintele Statelor Unite a pregătit un show de 60 de milioane de dolari, cu lupte în cușcă și mii de invitați.