Actual· 3 min citire

Seism devastator în Filipine. Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața: alerte de tsunami VIDEO

Cutremur Filipine  / Profimedia

Cutremur Filipine / Profimedia

Publicat8 iun. 2026, 07:30
Actualizat8 iun. 2026, 10:25

Un seism devastator cu magnitudinea de 7,8 a zguduit sudul Filipinelor. Primele informații indică cel puțin opt persoane decedate, iar autoritățile continuă verificările pentru a stabili bilanțul exact al tragediei. Au fost emise alerte de tsunami de-a lungul coastelor Filipinelor, Indoneziei, Taiwanului şi până în Japonia.

UPDATE - O replică de magnitudinea 6,1 a avut loc după aceea în sudul Filipinelor, potrivit Institutului american de geofizică USGS.

Acest nou cutremur a avut loc în mare, la o adâncime de 67 de kilometri, la aproximativ opt kilometri de provincia Sarangani, pe Insula Mindanao, precizează USGS.

Cutremurul a avut loc în apropierea coastei Insulei Mindanao, luni, la ora locală 7.37 (2.37, ora României), potrivit USGS.

El a avut loc la o adâncime de 55 de kilometri, potrivit unei estimări revizuite.

Cutremurul s-a soldat cu cel puţin opt morţi şi patru răniţi şi a cazuat pagube materiale importante în Filipine, potrivit poliţiei.

”Un anumit numnăr de clădiri s-a surpat. Unele case s-au surpat şi ele”, a anunţat un reprezentant al Poliţiei din General Santos, un oraş important situat pe Insula Mindanao, Robert Dagon.

UPDATE - Ca urmare a cutremurului cu magnitudine 8.2 produs în dimineața zilei de 8 iunie 2026, la ora 8:38 JST, în Filipine, autoritățile japoneze au emis avertizare de tsunami, cu valuri de până la 1 metru, în următoarele prefecturi: Ibaraki, Chiba, Tokyo, Kanagawa, Shizuoka, Aichi, Mie, Wakayama, Kochi, Miyazaki, Kagoshima și Okinawa.

Rugăm și sfătuim cetățenii români din Japonia să respecte instrucțiunile oferite de către autoritățile nipone și să se îndepărteze cât mai mult de zonele de coastă din provinciile menționate mai sus.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un responsabil filipinez pentru gestionarea dezastrelor a declarat luni că autorităţile verifică informaţiile privind cel puţin cinci decese în oraşul General Santos, din sudul ţării, în urma unui cutremur devastator cu magnitudinea de 7,8, relatează Reuters şi AFP.

Potrivit sursei citate, numărul victimelor este încă în curs de verificare, în timp ce autorităţile evaluează amploarea pagubelor la faţa locului.

Centrul de Avertizare asupra Tsunamiurilor din Pacific (PTWC) a avertizat că sunt posibile valuri de tsunami de-a lungul coastelor Filipinelor, Indoneziei, Taiwanului şi până în Japonia.

Epicentrul puternicului cutremur a fost în largul coastei sudice a Filipinelor. O replică cu magnitudinea de 6,1 a lovit apoi sudul ţării, potrivit Institutului Geologic American (USGS). Această nouă mişcare s-a produs în mare, la o adâncime de 67 de kilometri, la aproximativ opt kilometri de provincia Sarangani de pe insula Mindanao, a indicat USGS.

Cutremurul s-a produs în apropierea coastelor insulei Mindanao la ora locală 07:37 (23:37 GMT), a transmis Institutul Geologic American USGS. Adâncimea sa a fost evaluată la 55 km, conform unei estimări revizuite.

Cutremurul s-a soldat cu cel puţin un mort, patru răniţi şi a provocat pagube materiale importante în Filipine, potrivit poliţiei, notează AFP. „Mai multe clădiri s-au prăbuşit. De asemenea, unele case s-au dărâmat”, a declarat Robert Dagon, un responsabil al poliţiei din General Santos, un oraş mare de pe insula Mindanao.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual