Nu mai este doar presa germană. Nu mai sunt adversarii politici. Nu mai sunt sondajele. După seria de înfrângeri electorale ale CDU, contestarea cancelarului Friedrich Merz a ajuns în interiorul propriului partid.
Cel mai direct atac a venit chiar din Mecklenburg-Vorpommern. Tino Schomann, vicepreședinte al CDU în land și administrator al districtului Nordwestmecklenburg, ceruse încă înaintea alegerilor înlocuirea cancelarului. Formularea lui nu lăsa prea mult loc pentru interpretări: „Friedrich Merz nu poate. Este omul greșit în această funcție.” Schomann spunea că avusese încredere în Merz, îl cunoscuse personal, dar ajunsese la concluzia că Berlinul poartă o parte majoră din responsabilitate pentru prăbușirea electorală a CDU.
Alegerile de duminică nu au stins revolta. Dimpotrivă. CDU a obținut în Mecklenburg-Vorpommern numai 4,9% și, pentru prima dată în istoria Republicii Federale, a ratat pragul de intrare într-un parlament regional.
Iar întrebarea care până acum era șoptită în partid începe să fie pusă public: cât mai poate continua Friedrich Merz?
Dennis Thering, președintele CDU Hamburg, nu i-a cerut direct demisia, dar a mers până la a solicita ca Merz să ia în calcul votul de încredere în Bundestag dacă nu reușește să impună programul de reforme al guvernului.
„Dacă pentru continuarea cursului reformelor este nevoie de votul de încredere, atunci Friedrich Merz trebuie să-l ceară”, a declarat Thering.
Este o formulare grea venită din propriul partid. Un vot de încredere nu înseamnă automat demisia cancelarului, dar mută discuția de la nemulțumire politică la problema explicită a majorității parlamentare pe care acesta se sprijină.
Presiunea vine și de jos. În Großbeeren, una dintre fortărețele CDU din Brandenburg, 33 de membri ai partidului, printre care și primarul localității, îi trimiseseră deja lui Merz o scrisoare deschisă extrem de critică. După noile înfrângeri, liderul organizației, Adrian Hepp, spune că reacția cancelarului „nu a convins”. Deocamdată, organizația nu îi cere demisia, dar pune pe masă o soluție care până recent părea greu de imaginat: separarea funcției de cancelar de cea de președinte al CDU.
Așadar, trebuie făcută o distincție. Nu există în acest moment o decizie a CDU prin care partidul să-i ceară lui Friedrich Merz să demisioneze. Există însă ceva ce, politic, nu poate fi ignorat: un vicepreședinte regional CDU i-a cerut deja înlocuirea, un lider regional CDU pune pe masă votul de încredere, iar din organizațiile locale apare solicitarea ca Merz să nu mai cumuleze conducerea guvernului cu șefia partidului.
Iar toate acestea se întâmplă după un rezultat greu de imaginat pentru partidul care a dat Germaniei cancelari precum Konrad Adenauer, Helmut Kohl și Angela Merkel: CDU nu mai există parlamentar în Mecklenburg-Vorpommern.
Merz însuși admite acum că atât politica guvernului federal, cât și propria persoană au contribuit la rezultatele electorale, dar refuză, deocamdată, să transforme această recunoaștere într-o discuție despre plecarea sa.
Problema pentru cancelar este că discuția a început deja fără el.
Și nu adversarii săi au deschis-o.
Ci oameni din CDU.