Disputele pe teme economice între China și Uniunea Europeană sunt departe de a se fi terminat. Europenii acuză statul asiatic de practici neconcurențiale prin acordarea de bonusuri pentru producătorii de automobile electrice, care au invadat piața europeană. În schimb, chinezii anunță lansarea unei anchete antidumping privind coniacul importat din UE.
Ministerul Comerțului din China a anunțat, vineri, lansarea unei anchete antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing și Bruxelles, transmit Bloomberg și Reuters.
Investigația vine în urma unei plângeri depuse de Asociația chineză de băuturi alcoolice în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerțului, fără a da publicității numele companiilor.
Decizia vine la câteva luni după ce UE a lansat o anchetă privind subvențiile acordate de China pentru vehiculele electrice, în încercarea de a stopa importurile ieftine care au inundat piața auto europeană. De asemenea, în decembrie blocul comunitar a lansat o anchetă antidumping privind importurile de biodiesel din China.
"China indică Europei cum ar putea arăta represaliile dacă sunt impuse taxe vamale la vehiculele electrice chinezești", susține Noah Barkin, consilier principal la Rhodium Group. "Această mișcare ar afecta cel mai mult țările producătoare de vin, cum ar fi Franța, și probabil nu este o coincidență. Guvernul francez a fost cel mai puternic susținător al anchetei UE privind subvențiile acordate de China pentru vehiculele electrice", a declarat Barkin.
Companiile franceze Remy Cointreau, Pernod Ricard și LVMH vând coniac în China (mărcile Remy Martin, Martell și Hennessy). China reprezintă o piață majoră pentru toate mărcile de coniac, care sunt afectate de scăderea cererii în SUA.
La Bursa de la Paris, acțiunile Remy Cointre au au scăzut, vineri dimineață, cu 9,2%, iar titlurile Pernod Ricard înregistrau un declin de 5,8%.
În primele 11 luni din 2023, China a importat băuturi spirtoase din vin distilat din struguri în valoare de 1,57 miliarde de dolari, iar 99% din produse sunt din Franța, conform datelor autorității vamale din China analizate de Bloomberg.