Sărbătoare 7 august - Zi mare pentru cei cu frică de Dumnezeu - Ce spune tradiția de azi

Ortodoxe
Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor

Greco-catolice
Sf. cuv. m. Dometie Persanul

Romano-catolice
Ss. Sixt al II-lea, pp. și îns., m.; Caietan, pr.

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla este pomenită în calendarul creștin ortodox la 7 august.

Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători, județul Neamț, în jurul anului 1650. Tatăl său, Ștefan Joldea, a fost armaș al Cetății Neamțului.

La îndemnul părinților, Teodora s-a căsătorit cu un tânăr din Ismail, dar până la urmă, neavând copii, au hotărât să meargă amândoi la mănăstire. Teodora a îmbrăcat haina călugărească la Schitul Vărzărești - Râmnicul Sărat, iar după doi ani soțul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, sub numele Eleodor.

La schit, odată cu păzirea poruncilor dumnezeiești, Sfânta Teodora a mers pe calea cea strâmtă a sfaturilor evanghelice: sărăcia de bunăvoie, curăția trupească și sufletească, ascultarea necondiționată.

După o năvălire a turcilor în părțile Buzăului, care au incendiat schitul, stareța, Sfânta Teodora și câteva ucenice s-au retras la hotarul dintre munții Buzăului și cei ai Vrancei. Aici au ridicat un altar și o locuință, nevoindu-se aproape zece ani în privegheri, în rugăciuni și post neîncetat.

Sfânta Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în munții Neamțului, în pădurile din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla.

Sub îndrumarea duhovnicului Pavel, ea s-a stabilit într-o chilie nu departe de schit și de o peșteră care îi poartă numele până astăzi. Acolo a locuit mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni, în lacrimi și mătănii, uitată de lume, îndurând multe ispite. Numai duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o spovedea și o împărtășea cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

După o vreme, murind duhovnicul ei, Sfânta Teodora a rămas singură.

"Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu mai suferea nici de frig, nici de foame; nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt" (Viețile Sfinților).

Ajungând aproape de sfârșitul vieții, Sfânta Teodora s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească cu Preacuratele Taine, înainte de a muri.

A fost văzută în rugăciune de doi monahi de la Sihăstria, care au mijlocit ca Sfânta Teodora să primească ceea ce își dorea. După ce a fost împărtășită, Sfânta Teodora s-a mutat la cele veșnice, iar vestea despre viața și nevoințele ei s-a răspândit repede în toate mănăstirile și satele din Moldova, începând astfel procesiunile la mormântul ei din peșteră.

Moaștele Sfintei Teodora au rămas în peștera ei de la Sihla în jur de 100 de ani. După anul 1830, moaștele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care le-a așezat în raclă de argint în biserica ctitorită de ei din Miclăușeni-Iași. În anul 1856, moaștele Sfintei Teodora au fost date Mănăstirii Pecersca din Kiev în schimbul unor veșminte arhierești și preoțești din fir, locul unde se află și astăzi.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o pe Sfânta Teodora de la Sihla, trecând-o în rândul sfinților, fiind prăznuită în fiecare an la 7 august.

* Sfântul Cuvios Pafnutie, cel care în viața de mirean a fost Pârvu Zugravul, iconar vestit cunoscut cu numele de Pârvu 'Mutul', s-a născut în Câmpulung Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702).

La 18 ani, Pârvu a fost trimis să învețe pictura în Bucovina, cu un vestit meșter rus. Acolo a deprins tainele pictării icoanelor și a luat ca pildă de iconografie numeroasele mănăstiri și biserici bucovinene, împodobite cu picturi interioare și exterioare.

Pârvu Pârvescu a primit supranumele de 'Mutul' nu pentru că ar fi fost mut, ci deoarece picta fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post și rugăciune.

Cuviosul Pafnutie - Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei românești.