Sărbătoare 4 august - Zi cu o semnificație deosebită pentru creștini - Calendarul ortodox

Ortodoxe
Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil

Greco-catolice
Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. cuv. m. Evdochia. Sf. Ioan Maria Vianney

Romano-catolice
Sf. Ioan M. Vianney, pr.

Sfinții șapte tineri din Efes sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 4 august.

Au fost soldați în armata împăratului roman Deciu (249-251), persecutor al creștinilor.

În timpul unor ceremonii de cinstire a zeilor, pe care le organizase însuși împăratul în Efes, acesta a cerut celor mai mari ai cetății ca, împreună cu el, să aducă jertfe zeilor și să stropească pământul cu sângele dobitoacelor înjunghiate; iar fumul și duhoarea celor jertfite umpleau văzduhul. Apoi a cerut să fie prinși toți creștinii și să fie siliți să aducă jertfe idolești.

Toți creștinii care erau fricoși și mici la suflet, temându-se de munci, cădeau din credință și se închinau idolilor înaintea poporului. Dar cei ce erau tari în credință și mari la suflet, aceia se dădeau fără temere la toate chinurile, suferind diferite morți, punându-și astfel cu bărbăție sufletele pentru Domnul și Mântuitorul lumii.

"Atât de mulți erau cei munciți, încât din trupurile lor cele chinuite și zdrobite, sângele curgea ca apa, adăpând pământul; iar trupurile celor uciși, chinuitorii le aruncau pe unele în gunoi, pe altele, pe lângă drumuri, pe altele le spânzurau pe ziduri împrejurul cetății, iar capetele lor le puneau înfipte în pari înaintea porților cetății" (Viețile Sfinților).

În acest timp, tinerii creștini din Efes, Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian și Antonin, care erau din familii bogate, petreceau mult timp în rugăciune și în postiri, răstignindu-se împreună cu Hristos prin omorârea trupurilor lor și prin păzirea curăției.

Făcând ei așa, s-au găsit oarecare denunțători, pentru că în vremea aceea se ducea la moarte frate pe frate, tată pe fiu, fiul pe tată, dacă îl afla rugându-se lui Hristos, care au mers la împărat și i-au spus despre tinerii care se rugau lui Hristos și nu voiau să jertfească zeilor.

Mergând acești pânditorii la asupritor, i-au spus: "Împărate, în veci să trăiești! Tu chemi pe cei ce sunt departe și îi silești la jertfe, iar cei ce sunt aproape de tine aceia nu bagă în seamă stăpânirea ta cea împărătească și poruncile tale nu le ascultă, ci le hulesc și se țin de creștineasca credință". (Viețile Sfinților)

Sfinții șapte tineri au fost prinși și pentru că nu au vrut să participe la cultul păgân, au fost duși în fața împăratului, care i-a eliberat, impresionat fiind de tinerețea acestora.

După o vreme însă a întrebat de ei, și a aflat că stăteau într-o peșteră a cărei ieșire a poruncit să fie zidită, în timp ce tinerii erau căzuți într-un somn ca de moarte.

În timpul împăratului Teodosie al II-lea (408-450), la multă vreme după această întâmplare, zidul care astupa gura peșterii a fost stricat și cei șapte tineri au revenit la viață ca dintr-un somn.

Faptul care a adus în uimire toată cetatea, însuși împăratul Teodosie a venit de la Constantinopol să-i vadă, s-a petrecut pe fondul tulburărilor provocate în Biserică de ereziile apărute în primele secole ale creștinismului, și în special, în această perioadă, de erezia nestoriană.

Întâmplarea din marea cetate a Efesului a venit ca o luminare și întărire în acele vremuri tulburi.

Tinerii au mai trăit șapte zile după care plecându-și iar capetele la pământ și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.