Sărbătoare importantă în data de 19 martie.
Ortodoxe
Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu și Ilaria; Sf. Mc. Marian Diaconul
Greco-catolice
Sf. m. Hrisant și Daria. Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale
Romano-catolice
Sf. Iosif, soțul Sf. Fc. Maria; Fer. Marcel Callo, m.
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, martiri creștini din secolul al III-lea, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 19 martie.
Sfântul Mucenic Hrisant s-a născut în Egipt. Era fiul unui nobil, Polemie, care a fost ales senator la Roma, în vremea împăratului Numerian (283-284). Sfântul Hrisant a ajuns astfel din Egipt în capitala imperiului.
După ce a studiat la școli din Egipt și Roma, Hrisant a dorit să cunoască și Sfânta Scriptura (Biblia). După ce a citit cu atenție Sfânta Evanghelie și cărțile Apostolilor, spunea către sine: "Ți se cădea ție, Hrisante, să citești scripturile păgânilor, cele pline de întuneric, până ce nu cunoșteai lumina adevărului, pe care aflând-o, ține-te numai de ea, căci nu este înțelept să te întorci iarăși din lumină la întuneric" (Viețile Sfinților).
Luând legătura cu un preot creștin sihastru, pe nume Carpofor, a cerut să fie botezat, iar la scurt timp a ajuns să predice Sfânta Evanghelie la Roma.
Pentru că nu a fost cu putință ca Sfântul Hrisant să fie înduplecat să părăsească credința creștina, tatăl său a hotărât să-l căsătorească cu o tânără păgână, în nădejdea că aceasta îl va convinge să redevină păgân.
Tânăra Daria, preoteasă a zeiței Atena, a devenit însă și ea creștină, după căsătoria cu Hrisant, hotărând amândoi să trăiască separat.
Pentru faptul că erau creștini, Sfinții Mucenici Hrisant și Daria au ajuns în cel din urmă în fața autorităților, fiind dați pe mâna unui aspru persecutor, numit Claudiu. Văzând răbdarea la chinuri și auzind răspunsurile date anchetatorilor, Claudiu s-a botezat, împreună cu ostașii săi, cu soția și cei doi fii.
Din ordinul împăratului, Claudiu împreună cu fii săi și cu ostașii au fost uciși, iar Hrisant și Daria au fost îngropați de vii.