Acatiste de RĂU și de BLESTEM. Este moral și creștinește să te rogi pentru răul altuia?

Acatistul are reguli precise pe care credincioșii trebuie să le respecte
Un model atipic de rugăciune, în contradicție cu normele bisericii, apare tot mai des printre acatistele înmânate de credincioși preoților. La diverze sărăbori, chiar unele mari, credincioșii le-au cerut în scris duhovnicilor să se roage pentru răul celor pe care i-au pomenit, scrie 9AM.ro psiholog.Mulți români își blestemă semenii care le-au greșit. Acatistele de rău ajunse la preoți sunt tot mai deseZeci de mii de enoriași s-au închinat pentru bine, de Sfânta Marie Mare, la Mănăstirea Nicula. Printre ei s-au numărat și oameni care, pe lângă dorințele obișnuite, au notat și blesteme. Chiar dacă acatistul este considerată o rugăciune ce conține mulțumiri, visuri sau doleanțe, toate guvernate de spusele lui Dumnezeu, enoriașii cu prea multă mânie trec pe hârtie, sub o acoladă, de cele mai multe ori, rivalii pe care vor ca divinitatea să-i pedepsească.Acatistul este o confesiune făcută lui Dumnezeu, nu o unealtă de săpat groapa altuia, deci biseria nu se roagă pentru răul nimănui. Ruga
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























