Grevă generală în Sănătate după 21 iunie. Medicii cer negocieri urgente pe noua lege a salarizării

Sanitas
Sindicaliștii din Sănătate amenință cu greva generală, dacă nu vor începe negocierile pe noua lege a salarizării. Aceștia spun că medicii și ceilalți angajați din sistem ar putea intra în grevă oricând după data de 21 iunie.
Nemulțumirile vizează proiectul noii legi a salarizării și lipsa unor discuții reale cu autoritățile. Sindicaliștii susțin că au îndeplinit toate condițiile legale pentru declanșarea grevei generale, dar Guvernul nu a dat până acum un semnal că ar fi dispus să negocieze revendicările personalului din Sănătate.
Sanitas așteaptă negocieri cu Guvernul
Președintele filialei Sanitas București, Viorel Husanu, susține că federația sindicală a urmat procedura prevăzută de lege. Acesta spune că sindicaliștii așteaptă acum ca Guvernul să vină la masa negocierilor.
În lipsa unui răspuns, după expirarea termenului legal, medicii și ceilalți angajați din sistemul sanitar ar urma să intre în grevă generală.
„Dacă Guvernul nu va ține cont de revendicările noastre, după 21 iunie vom intra în grevă generală. Potrivit legii, va trebui să mai așteptăm până atunci, dar în rest am îndeplinit toate criteriile pentru a intra în grevă. Am notificat Guvernul pentru consultări, iar în lipsa lor, ne-am declarat în conflict de muncă, ceea ce înseamnă că putem declanșa greva generală.
Am stabilit pe 10 iunie să avem o discuție cu Guvernul, după care trebuie să așteptăm minimum zece zile pentru negocieri. Încă așteptăm să negocieze cu noi. După această perioadă, avem dreptul să declanșăm oricând greva generală. Tot ceea ce poate face Guvernul este să ne răspundă la solicitări”, a declarat Viorel Husanu.
Sindicaliștii spun că nu au primit răspuns la revendicări
Viorel Husanu a mai precizat că a avut loc o singură întâlnire cu ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru. Atunci, sindicaliștilor le-ar fi fost prezentat noul proiect de lege. Potrivit acestuia, după acea întâlnire nu a mai existat un răspuns clar privind revendicările angajaților din Sănătate. Husanu mai spune că Ministerul Sănătății a preluat propunerile sindicaliștilor, dar nu a oferit garanții că acestea vor fi susținute în fața Guvernului.
„În afară de acea întâlnire cu ministrul Pîslaru, în care am aflat de prevederile legii, nu am primit niciun feedback cu până acum despre revendicările pe care le avem. De asemenea, Ministerul Sănătății doar atâta că preluat propunerile noastre, dar ne-au spus că nu pot garanta că ele vor fi susținute în fața Ministerului Muncii sau a Guvernului”, a explicat acesta.
Sanitas a deschis acțiuni în instanță
Pe lângă amenințarea cu greva, Sanitas a început și demersuri în instanță. Sindicaliștii vor să blocheze adoptarea noii legi a salarizării de către actualul executiv. Aceștia contestă dreptul Guvernului condus de Ilie Bolojan de a iniția o astfel de lege, deoarece acesta se află doar în exercițiu.
„Noi am depus două acțiuni în instanță. Una pe fond, în care susținem că actualul guvern, aflat în exercițiu, nu are drept de inițiativă legislativă și că negocierile au fost doar simulate. Cea de-a doua acțiune este o ordonanță prezidențială, cu termen joi, prin care cerem suspendarea măsurilor pentru votarea legii până la judecarea acțiunii pe fond”, a mai relatat Viorel Husanu.
Sanitas ia în calcul sesizarea Comisiei Europene
Sanitas amenință și cu sesizarea Comisiei Europene, dacă Ministerul Muncii nu va accepta noul pachet de propuneri pentru legea salarizării. Vicepreședintele Sanitas, Răzvan Gae, a spus că sindicaliștii vor urma pașii legali, începând cu greva de avertisment, iar apoi cu greva generală, dacă situația nu se rezolvă.
„În cazul în care cerințele nu vor fi îndeplinite, Sanitas va declanșa procedurile legale: mai întâi grevă de avertisment de două ore, apoi, dacă nu se rezolvă, grevă generală. În paralel, vom sesiza Comisia Europeană, prin sindicatele europene afiliate, avertizând că dialogul a fost doar de fațadă”, a relatat Răzvan Gae zilele trecute.
Angajații din Sănătate au protestat și la începutul lunii iunie
Tensiunile din sistemul sanitar au apărut și în protestele anterioare. Pe 9 iunie, Federația Sanitas a declanșat o grevă japoneză, iar angajații din Sănătate au purtat banderole albe. Prin această formă de protest, sindicaliștii au vrut să atragă atenția asupra nemulțumirilor din sistem.
„Federaţia Sanitas declanşează în 9 iunie greva japoneză cu purtarea banderolei. Dorim să transmitem un mesaj clar autorităţilor, un avertisment şi un apel la dialog. Acest demers nu este scopul final al acţiunilor noastre”, anunţau atunci sindicaliștii.
Pe 3 iunie, aproximativ 15.000 de medici au ieșit în stradă în fața Guvernului. Aceștia au protestat față de modul în care Ministerul Muncii gestionează procesul de salarizare.
Ce prevede proiectul noii legi a salarizării
Proiectul noii legi a salarizării ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Acesta introduce o grilă unică de calcul, bazată pe coeficienți diferiți pentru fiecare funcție. Coeficienții ar urma să fie înmulțiți cu o sumă de referință stabilită anual prin legea bugetului. Noua grilă are 12 praguri și promite reducerea diferențelor dintre instituții, dar și eliminarea unor sporuri considerate controversate.
În domeniul Sănătății, salariile estimate pentru medici pornesc de la coeficienții prevăzuți în proiect. Un medic primar ar urma să aibă un salariu brut de aproximativ 16.400 de lei, calculat pe baza unui coeficient de 4, înmulțit cu suma de referință de 4.100 de lei. Un medic specialist ar primi aproximativ 13.120 de lei brut, la un coeficient de 3,2. Un medic rezident în primul an ar avea un salariu brut de aproximativ 7.872 de lei, la un coeficient de 1,92.
Care sunt revendicările sindicaliștilor din Sănătate
Sindicaliștii spun că aceste cifre, deși ar însemna o creștere față de nivelurile actuale, sunt departe de revendicările lor. Ei cer o valoare de referință mai mare și coeficienți considerați mai echitabili.
Printre solicitări se află o valoare de referință de 4.325 de lei, coeficienți salariali corecți și echitabili, menținerea sporului de tură la 15% și păstrarea sporului de 100% pentru munca prestată sâmbăta și duminica. Sindicaliștii mai cer includerea personalului TESA în aceeași anexă cu personalul sanitar.
Citește și
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























