Politica· 1 min citire

Bolojan renovează doar căminele din fieful său. Studenții din București suportă condițiile deplorabile

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan

Publicat19 aug. 2026, 17:58
SursăRealitatea PLUS

În timp ce premierul demis Ilie Bolojan își face campanie de imagine și taie panglica după renovările făcute la căminul din Timișoara unde și-a petrecut anii studenției, tinerii români și cei internaționali care vin să studieze în Capitală au parte cazări deplorabile. Situația este aceeași chiar de pe vremea când Bolojan era, la rândul său, student.

Premierul demis, panglică tăiată la căminul din studenția sa

Contrastul e greu de ignorat. În timp ce în fieful său Bolojan se mândrește cu renovări importante pentru căminele studențești, în Capitală mii de tineri au parte de zeci de ani de aceleași condiții: băi comune, vechi și murdare, camere mici și saltele îngălbenite, pereți scorojiți și nevopsiți.

Flancat de agenți SPP, Bolojan se laudă cu realizările făcute în zona de vest a țării, care îi aduce aminte de anii studenției.

„Pentru mine, orice se întâmplă bun în universitățile pe care le-am absolvit e o bucurie, pentru că sunt legat sentimental de Timișoara și de aceste universități și, amintindu-mi de condițiile din Căminul 15, îmi dau seama că lucrurile au evoluat foarte mult.

Eram patru în cameră în perioada respectivă, grupurile sociale, dușurile erau la capătul holului și, în mod evident, ceea ce avem astăzi și ce se întâmplă prin investițiile care se fac atât din PNRR, dar și din bugetele guvernamentale.”, a zis Ilie Bolojan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica