O taxă esențială se reduce aproape la jumătate începând de astăzi, informează RealitateaFinanciara.net
Începând din 1 iunie intră în vigoare reducerea TVA-ului la produsele tradiționale.
Începând de astăzi, cota de TVA pentru produsele montane, bio și tradiționale va scădea de la 9% la 5% conform prevederilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2019, care a fost publicată pe 23 mai în Monitorul Oficial.
Măsura se aplică de la 1 iunie deoarece data prevăzută în legea adoptată de Guvern este ziua de întâi a lunii următoare celei în care a fost avizat proiectul și a publicării sale în Monitorul Oficial.
Cota redusă de TVA se va aplica pentru „livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, eco, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale".
Premierul Viorica Dăncilă a declarat în ședința de Guvern din 14 mai că, în urma reducerii TVA de la 9%, la 5%, prețul produselor bio, al celor montane și al celor tradiționale românești va scădea.