Oficialul polonez a subliniat că, deși dispozitivele erau proiectate să transporte muniție, cele care au ajuns pe teritoriul Poloniei nu aveau explozibili la bord. „Interesant este că toate erau nefuncționale, ceea ce îmi sugerează că Rusia a încercat să ne testeze fără a declanșa un război”, a afirmat Sikorski.
El a respins acuzațiile conform cărora apărarea aeriană a Poloniei nu ar fi fost pregătită, deși unele drone au traversat sute de kilometri prin țară, iar doar trei sau patru din cele 19 au fost neutralizate. „Dronele nu și-au atins țintele și au produs doar daune minore proprietăților, nimeni nu a fost rănit. Dacă s-ar fi întâmplat în Ucraina, conform definițiilor lor, ar fi fost considerat un succes 100%”, a adăugat ministrul.
Reacția NATO și noi măsuri de protecție
Ca răspuns, NATO a anunțat vineri intensificarea prezenței avioanelor pe flancul estic al alianței pentru a preveni viitoare atacuri cu drone. Sâmbătă, forțele poloneze și aliate au fost mobilizate din nou după semnalarea unei noi amenințări în vestul Ucrainei. Aeroportul din Lublin, aflat în estul Poloniei, a fost închis, iar locuitorii de la graniță au primit alerte SMS pentru a fi precauți. De această dată însă, nicio dronă nu a intrat pe teritoriul polonez. Sikorski a menționat că reacția Poloniei ar fi fost „mult mai dură” dacă ar fi existat victime, dar nu a oferit detalii despre posibilele măsuri într-un asemenea scenariu. „Cu un agresor și un mincinos ca Putin, numai cele mai dure contramăsuri funcționează”, a subliniat ministrul.
Prim-ministrul Donald Tusk a avertizat săptămâna trecută că aceste evenimente au adus Polonia mai aproape de un conflict militar „decât în orice alt moment de după al Doilea Război Mondial”. În plus, Sikorski a respins ideea lansată de Donald Trump, potrivit căreia incidentul ar fi putut fi o simplă eroare: „Poți să crezi că una sau două s-au abătut de la țintă, dar 19 erori într-o singură noapte, în șapte ore, îmi pare rău, nu cred”, a spus el.
Polonia învață de la Ucraina cum să combată dronele
Șeful diplomației poloneze a anunțat că echipele anti-drone ale țării vor primi instruire direct de la operatorii ucraineni, care au o experiență mult mai vastă în contracararea atacurilor Moscovei. „Ucrainenii au echipamente mai bune pentru a face față dronelor rusești și au o experiență mult mai profundă și mai actualizată în ceea ce privește rezistența împotriva armatei ruse”, a declarat Sikorski.
„Este ceva ce publicul şi guvernele din Occident trebuie să integreze urgent în gândirea lor - că ucrainenii sunt cei care ne vor instrui cum să ne opunem Rusiei, şi nu invers”, a adăugat el.
Antrenamentele se vor desfășura într-un centru NATO din Polonia, considerat un „mediu mai sigur” decât teritoriul ucrainean. În același timp, România a raportat și ea, sâmbătă, o intruziune a unei drone rusești în spațiul său aerian, în timpul unui atac asupra infrastructurii din Ucraina. Ministerul Apărării a anunțat că două avioane F-16 au fost ridicate pentru monitorizarea situației.
Mesaje pentru europeni și reacțiile lui Trump
Declarațiile lui Sikorski au fost făcute la Kiev, în cadrul unei conferințe anuale la care au participat lideri politici internaționali și oficiali ucraineni. La eveniment a transmis un mesaj video și președintele Donald Trump, care a reiterat că războiul nu ar fi început dacă el ar fi fost la Casa Albă. „Am făcut mai multe progrese către pace în ultimele trei luni decât a făcut Joe Biden în trei ani”, a spus Trump.
Keith Kellogg, trimisul său la conferință, a precizat că liderul american este „exasperat” de Putin, dar i-a avertizat pe europenii nemulțumiți de aparenta sa blândețe față de Moscova să nu-l preseze prea mult. „Un sfat pe care l-aș da tuturor celor care lucrează cu președintele Trump este să nu-l pună într-o situație în care să creadă că este folosit, pentru că asta este probabil cea mai proastă poziție în care te poți afla față de el”, a explicat Kellogg.
Sikorski a transmis că ar saluta acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Donald Trump, dacă acesta va reuși să obțină „o pace echitabilă” în conflict. Potrivit definiției sale, o astfel de pace ar însemna o Ucraină „în cadrul unor granițe apărate” și integrată în Occident. Întrebat despre faptul că Trump nu a demonstrat încă intenții clare de a pune presiune pe Putin, Sikorski a răspuns: „Are stilul său personal, îl respectăm, dar îl vom judeca după rezultate”.
Vecinii de la sud se blindează după incidentul dronei rusești în România. „Au fost luate măsuri”