Actual· 1 min citire

Un tânăr înarmat cu un pistol a oprit un autobuz plin cu muncitori. Motivul este halucinant

Un tânăr înarmat cu un pistol a oprit un autobuz plin cu muncitori. Motivul este halucinant

Un tânăr înarmat cu un pistol a oprit un autobuz plin cu muncitori. Motivul este halucinant

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 iul. 2016, 19:30

Incident ca în filme, marți seara, pe drumul ce leagă Lugojul de Ohaba-Forgaci. La finalul schimbului de după-masă, în timp ce circula dinspre oraș spre satul în care transporta muncitorii unei firme din zona industrială Tapiei la casele lor, șoferul unui autobuz s-a trezit cu o mașină în față, care i-a blocat calea. Șoferul acesteia era nemulțumit, au declarat surse din cadrul anchetei, că autobuzul a mers prea mult cu faza lungă pornită.

Din mers, șoferul mașinii a fluturat un pistol către autobuz, după care s-a luat după autovehiculul de transport.

Văzându-se blocat, șoferul, neputând să întoarcă autobuzul, a așteptat să vadă ce avea de gând conducătorul autoturismului mic. La un moment dat, acesta a ieșit din mașină și a intrat în autobuz, având în mână un pistol. Șoferul și pasagerii s-au speriat și, de frică să nu fie împușcați, s-au retras în spatele vehiculului. La scurt timp, o patrulă a poliției a dat de atacator, C.C.D. din localitatea Jabăr, în vârstă de 26 de ani.

„Se fac cercetări pentru amenințări, în funcție de câte persoane vătămate vor depune plângeri, atâtea infracțiuni de amenințare vor fi, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, dacă se va dovedi asta și pentru conducerea unui autovechiul sub influența băuturilor alcoolice, când va veni rezultatul alcoolemiei”, a declarat pentru Cetățeanul Dorel Ursulescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Într-un final, anchetatorii au stabilit că pistolul era unul cu gaz, cu bile de 6 milimetri. Cercetările continuă, în ultimele ore mai multe persoane postând pe rețelele de socializare mesaje în care își exprimă indignarea față de cele petrecute.

Sursa: cetateanul.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News