Cercetătorii spanioli avertizează că a crescut din nou numărul celor care își pierd viața din dorința de a face un selfie unic. După o pauză impusă de izolarea din pandemie, în primele 7 luni din acest an s-au produs 31 de accidente mortale din cauza selfie-urilor.
Cel puțin 379 de persoane au murit în întreaga lume din cauza selfie-urilor în perioada ianuarie 2008 - iulie 2021, reprezentând în medie un deces la 13 zile, potrivit unui studiu la care a participat și Universitatea Miguel Hernández (UMH) din Elche (estul Spaniei), relatează EFE.
Pentru realizarea acestui studiu a fost folosit un instrument de inteligență artificială și biostatistică, ce a permis urmărirea tuturor informațiilor publicate despre astfel de incidente în limbile engleză, spaniolă, franceză, germană, portugheză și italiană.
José Manuel Ramos, profesor de medicină clinică la UMH și conducător al studiului, notează că, dintre cele 379 de decese din 2008 până în prezent, 141 erau turiști, iar ceilalți 238 erau cetățeni ai populației locale.
În ceea ce privește distribuția pe țări, se remarcă India, cu 100 decese, SUA, cu 39, și Rusia, cu 33, în timp ce Spania ocupă locul opt cu 15 decese.
Prima cauză a acestor decese sunt accidentele prin cădere, în 216 dintre cazuri, urmate de accidentările legate de mijloacele de transport (123), înec (66), arme de foc și electrocutări (cu 24 fiecare), precum și răni fatale după fotografierea cu animale sălbatice (17).
Accidentele mortale au fost mai frecvente la tinerii cu vârsta de până la 19 ani (41%) și la cei de peste 20 de ani (37%).
Vârsta medie a celor decedați este de 24,4 ani, în timp ce procentul de bărbați versus femei este de trei la doi.