O fetiță în vârstă de 20 de luni a murit, în noaptea de marți spre miercuri, în nord-estul Spaniei, după ce a fost lovită de grindină în timpul unei furtuni extrem de violente, au anunțat autoritățile locale și sanitare din această țară.
O bucată de grindină a lovit-o în cap și "ea nu a supraviețuit", a declarat pentru postul radiofonic RAC1 Carme Vall, consilier municipal la Primăria din La Bisbal d'Emporda, o comună situată în apropiere de orașul Girona din Catalonia, care a fost afectată de acea furtună, relatează AFP.
Reprezentanții spitalului din Girona, unde fetița a fost transferată, au precizat că victima avea vârsta de 20 de luni și a confirmat că ea "a murit în această noapte în unitatea noastră", fără să ofere alte detalii.
Grindina s-a abătut marți după-amiază asupra comunei La Bisbal d'Emporda, provocând pagube materiale uriașe din cauza dimensiunilor impresionante ale fragmentelor de gheață, al căror diametru a atins 11 centimetri, a precizat Carme Vall.
Vitraliile bisericii din localitate au fost sparte în urma impactului cu grindina, potrivit unor fotografii publicate pe site-ul primăriei locale.
Acele bile de gheață dură ca piatra au avariat și numeroase automobile, unele având caroseriile înfundate sau geamurile sparte, precum și bănci publice, conform imaginilor transmise de televiziunea publică spaniolă.