Ultima înregistrare cu Prigojin agită spiritele conspiraționiste: „Pentru cei cărora le place să discute despre lichidarea mea”

Ultima înregistrare cu Prigojin agită spiritele conspiraționiste. Foto: Telegram
Joi, 31, august, la opt zile după moartea lui Evgheni Prigojin, grupul canalul de Telegram Grey Zone, asociat cu Wagner, a publicat o înregistrare video. Conform postării, filmarea a fost realizată cu câteva zile înainte de decesul lui Prigojin.
În cadrul videoclipului de 26 de secunde, Prgojin este îmbrăcat în haine de camuflaj și vorbește din ceea ce pare a fi o mașină de teren.
Acesta se referă la speculaţiile privind situaţia sa şi posibilele ameninţări la adresa securităţii sale. El se adresează celor "care discută dacă sunt în viaţă sau nu - chiar acum e weekendul, a doua jumătate a lui august 2023, sunt în Africa". "Deci pentru cei cărora le place să discute despre lichidarea mea, sau despre viaţa mea privată, cât câştig sau orice altceva - totul e în regulă", susţine Prigojin în filmul respectiv. Alte comentarii arată că era conştient de ameninţările la adresa vieţii sale.
Reuters nu a reuşit să verifice locul sau data înregistrării realizate dintr-un vehicul în mers. Ţinuta de camuflaj a lui Prigojin, pălăria şi ceasul de la mâna dreaptă sunt aceleaşi dintr-un material video publicat în 21 august, în care şeful Wagner afirma de asemenea că se află în Africa. Referirea la "weekend" pare să indice că filmarea a avut loc în 19 sau 20 august, cu numai trei zile înainte de ziua de 23 august, când avionul în care se afla Prigojin s-a prăbuşit la nord de Moscova.
Evgheni Prigojin, jelit de admiratori. "Avem un Lenin, un Stalin și un Prigojin"
Kremlinul a dezminţit sugestiile că Prigojin a fost asasinat din ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin; purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Moscova a respins astfel de speculaţii, numindu-le "o minciună absolută", însă ulterior a afirmat că ancheta privind catastrofa aviatică ia în considerare şi posibilitatea unui act criminal.
Prigojin a condus în iunie o revoltă a mercenarilor Wagner împotriva conducerii forţelor armate ruse, pe care o critica în termeni duri. El a fost înmormântat marţi în cimitirul Porohovskoe din oraşul său natal, Sankt Petersburg.
”Funeraliile lui Evgheni Prigojin au avut loc într-un cadru restrâns. Cei care doresc să-şi ia rămas bun pot merge la cimitirul Porohovskoie”, se arată într-o scurtă postare pe Telegram, însoţită de fotografia lui Prigojin.
Organizarea funeraliilor lui Prigojin a avut loc în mare secret, iar Vladimir Putin nu a participat la ceremonia restrânsă. În mod normal, Prigozhin avea dreptul la o ceremonie cu onoruri militare, fiind decorrat cu titlul de "Erou al Rusiei".
UE crede ca Rusia va găsi rapid un nou lider pentru Grupul Wagner
Citește și:
- 08:14 - Nicușor Dan, discuții cruciale în plină criză la Palatul Cotroceni cu liderii politici. Ce planuri au PSD și AUR
- 08:11 - Un bărbat s-a răsturnat cu mașina în parcarea unui mall din Pitești
- 08:04 - Atac armat la Casa Albă: Trump și Melania, evacuați de urgență de la Cina Corespondenților. Suspectul a fost arestat
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














