Actual· 1 min citire

Trump impune noi sancțiuni pentru Venezuela

Trump impune noi sancțiuni pentru Venezuela

Trump impune noi sancțiuni pentru Venezuela

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 25 aug. 2017, 20:34

Donald Trump, președinte SUA, a semnat vineri un ordin executiv prin care impune noi sancțiuni Venezuelei, pentru a-l forța pe președintele Nocolaes Maduro să încheie dictatura pe care a impus-o în această țară, a anunțat vineri Whasingtonul.

Potrivit Reuters, ordinul semnat de Trump interzice orice tranzicție cu instrumente financiare (acțiuni, obligațiuni) emise de guvernul de la Caracas sau de compania petrolieră de stat venezueleană PDVSA. Noile sancțiuni nu vizează însă ranzacțiile comerciale sau umanitare, precum finanțarea comerțului cu petrol, exportul și importul de petrol și nici acele tranzacții în care este implicată exclusiv divizia americană a companiei PDVSA, respectiv societatea Citgo.

'Nu vom rămâne fără reacție în fața prăbușirii Venezuelei (...) Aceste măsuri au fost atent calibrate pentru a priva dictatura lui Maduro de o sursă esențială de finanțare', explică președinția SUA, adăugând că prin noile sancțiuni sistemul financiar al SUA nu va putea 'să fie complice cu corupția din Venezuela'.

'Statele Unite își reiterează apelul către Venezuela să restaureze democrația, să organizeze alegeri libere și corecte, să elibereze imediat și necondiționat toți deținuții politici și să pună capăt represiunii împotriva poporului venezuelean', se mai menționează în anunțul Casei Albe.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News