Trei miniştri, pe lista neagră a studenţilor

Trei miniştri, pe lista neagră a studenţilor
Liga Studenților (LS IAȘI) solicită demiterea Ministrului Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a Ministrului Sănătății, Florian Bodog și a Ministrului Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc pentru slabele lor performanțe guvernamentale, considerându-i vinovați de scăderea încrederii pe care o au tinerii în Statul Român.
Liviu Marian Pop este considerat de către studenți și elevi drept cel mai slab Ministru al Educației Naționale, acțiunile sale nefiind în interesul sistemului de învățământ românesc, ci în cel exclusiv al coaliției de guvernare.
"Prin ideea introducerii manualelor unice, intrument de propagandă specific unui regim totalitar, prin demiterea abuzivă a unor inspectori școlari care au desființat ulterior în instanță ordinele de demitere, precum și prin interesul scăzut arătat față de învățământul superior și prin gravele și repetatele erori gramaticale pe care le comite, Liviu Pop a arătat că nu este deloc potrivit pentru funcția pe care o ocupă", se arată într-un comunicat al Ligii Studenţilor.
"Nu în ultimul rând, Liviu Marian Pop a restricționat în mod abuziv începând cu noul an universitar dreptul legal al studenților de peste 26 de ani de a beneficia de legitimații de călătorie pentru CFR, în vederea asigurării călătoriilor gratuite.
Cât despre ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, aceştia spun nu a rezolvat problemele medicilor rezidenţi în ceea ce privește plata gărzilor, dotarea spitalelor cu paturi și vestiare pentru cei aflați în gardă și nici nu au primit garanții pentru menținerea burselor de rezident după 1 ianuarie 2018 în limita plafonului salarial de 7.100 lei lunar brut, fiindu-le eliminate tichetele de masă.
Citește și:
- 11:19 - Călin Georgescu, avertisment despre viitorul economiei României: „Va intra în zid în mai-iunie”
- 11:08 - România cere reuniune de urgență a NATO după prăbușirea la Galați a dronei rusești
- 11:00 - Două minivacanțe la început de vară: câte zile libere vor avea salariații de 1 mai și Rusalii
- 10:44 - Șase oameni au ajuns la spital, după ce motorul avionului a luat foc. Piloții au oprit aeronava în timpul decolării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














