Centura Capitalei, cu un trafic zilnic de 144.000 de vehicule, va fi modernizată și extinsă la câte două benzi pe fiecare sens cel mai devreme la sfârșitul anului 2017 sau începutul lui 2018, potrivit datelor transmise de CNADNR, potrivit Mediafax.
Până în prezent, doar 20 din cei 72 de kilometri ai centurii arată a șosea care înconjoară o capitală europeană, în timp ce alți aproape 20 de kilometri situați în nord vor fi modernizați până la finalul anului viitor, sau cel puțin acesta este angajamentul CNADNR. Partea de sud a centurii, ce măsoară peste 30 de kilometri, va mai aștepta însă peste trei ani până să fie extinsă la patru benzi.
Șoseaua de centură a Capitalei este unul dintre cele mai tergiversate proiecte rutiere majore din România, modernizarea și extinderea la 4 benzi a acesteia fiind adusă în discuție încă din 2005, cu doi ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, statul estima că va cheltui circa 530 de milioane de euro pentru reabilitarea șoselei.
Problema centurii Capitalei, unde traficul comercial este extrem de intens, este cu atât mai mare și frustrantă pentru șoferi cu cât alte capitale din regiune au deja centuri la standard de autostradă, așa cum este cazul Budapestei, unde autostrada M0 încercuiește orașul, conectându-l cu celelalte 7 autostrăzi ale țării.