Totuși, legislația a păstrat scutirea de impozit pentru vehiculele istorice, categorie care include și colecțiile de automobile de epocă. Printre potențialii beneficiari se numără și miliardarul Ion Țiriac, cunoscut pentru vasta sa colecție de mașini expusă la Țiriac Collection.
Potrivit analizei publicate de fantome.info, scutirea este menținută în Codul Fiscal chiar și după noile reforme, ceea ce ridică întrebări privind echitatea sistemului fiscal. În timp ce proprietarii obișnuiți de autoturisme plătesc taxe mai mari, colecțiile de vehicule istorice pot rămâne complet neimpozitate.
Cine plătește și cine nu
Guvernul Bolojan a eliminat scutirea de impozit auto pentru aproximativ 950.000 de persoane cu dizabilități, care până în 2025 nu plăteau nimic pentru mașina lor. S-au eliminat, de asemenea, scutirile pentru mijloacele de transport ale instituțiilor educaționale, pentru autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă și scutirile pentru mașinile electrice.
Mamele care beneficiau de indemnizație de creștere a copilului au simțit și ele presiunea noilor taxe. Pensionarii nu au nicio reducere specială. Un posesor de Dacia Logan cu motor de 1.600 cmc în București plătește în 2026 cu 65% mai mult față de anul trecut.
Un posesor al unei colecții de Ferrari-uri, Lamborghini-uri sau Rolls-Royce-uri vechi de peste 30 de ani, atestate ca vehicule istorice de Retromobil Club România, nu plătește niciun leu. Zero.
Această anomalie nu este un accident legislativ. Este o alegere.
Colecția celor 300
Ion Țiriac, în vârstă de 85 de ani, este cel mai bogat român conform clasamentelor internaționale și deținătorul celei mai mari colecții private de automobile din România. La un eveniment public din noiembrie 2025, miliardarul a anunțat că numărul exponatelor din colecția sa a crescut de la 180 la aproximativ 300 de automobile, pe care le-a donat fundației sale. Colecția, găzduită la Otopeni sub numele „Tiriac Collection", include bolizi de epocă cu o valoare de piață estimată la zeci de milioane de euro.
Transferul colecției în proprietatea fundației nu este un gest dezinteresat din punct de vedere fiscal. Codul Fiscal prevede scutire de impozit și pentru mijloacele de transport ale fundațiilor înființate cu scopul de a întreține instituții de cultură națională și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural — o descriere care se potrivește perfect structurii juridice a Tiriac Collection.
Fundația nu plătește impozit auto. Colecția rămâne intactă. Statul nu încasează nimic.
Afacerea de la Otopeni: O istorie mai veche
Relația dintre Ion Țiriac și bugetul statului român are o geografie bine definită: zona aeroportului Otopeni. Potrivit unei investigații Newsweek România, compania Țiriac Air a plătit timp de peste două decenii o chirie de aproximativ 1.500 de euro pe lună pentru terenul de stat pe care și-a construit propriul terminal privat de aviație — de 167 de ori mai puțin decât valoarea reală de piață a acelui teren. Subvenția implicită din partea statului român se ridica la aproximativ 34,1 milioane de euro, iar compania Ion Țiriac Air a înregistrat pierderi de 324 de milioane de lei pe parcursul a aproape 20 de ani, la o cifră de afaceri de 900 de milioane de lei — un mecanism contabil care, prin structura contractului, asigura că statul nu primea niciodată participarea la profit prevăzută teoretic în înțelegerea originală.
Toate afacerile din România ale lui Ion Țiriac sunt deținute prin companii înregistrate în Cipru, utilizate pentru optimizare fiscală.
Nici Ministerul Transporturilor, nici Compania Națională Aeroporturi București nu au comentat public structura acestui aranjament.
Nicio operațiune de influență de această anvergură nu funcționează fără arhitecți. Unul dintre cei mai citați intermediari din cercurile Tiriac, potrivit unor surse cu acces direct la aceste medii, este fostul chestor Virgil Ardelean, supranumit „Vulpea" — un personaj care întruchipează, poate mai bine decât oricine altcineva, fuziunea dintre structurile de securitate ale vechiului regim și capitalismul de cumetrie al celui nou.
Ardelean a absolvit în 1974 Academia de Poliție de la Băneasa, la secțiunea poliție economică și contra-sabotaj. Până în 1989, ajunsese adjunct al șefului Poliției Cluj-Napoca. Semnificativ, în ziua anterioară căderii lui Ceaușescu, superiorul său i-a ordonat să ia măsuri pentru menținerea ordinii publice — moment în care Ardelean a simulat că nu aude ordinul și a fost internat de urgență. Câteva săptămâni mai târziu, când guvernul Iliescu era amenințat, a primit un ordin similar, a intrat în isterie, a fost trimis la spital și diagnosticat cu „pierdere temporară a memoriei", beneficiind de două săptămâni de concediu medical. Un traseu de supraviețuire instituțională care spune totul despre cum funcționează România profundă.
Cariera post-decembristă a lui Ardelean a fost un șir neîntrerupt de controverse. În 1994, în plină prăbușire a schemei Caritas, Ardelean a ordonat percheziționarea birourilor companiei, confiscând dischetele care conțineau listele plăților făcute către politicieni — informații pe care, potrivit presei, le-a folosit strategic pentru a-și consolida ascensiunea. În 2001, un consilier al premierului Adrian Năstase, demisionând din funcție, i-a inclus numele pe lista celor suspectați că facilitează relații între oamenii de afaceri și înalți oficiali ai statului. În 2003, a ordonat supravegherea permanentă a telefoanelor agențiilor de presă și ale Parchetului Național Anticorupție. În 2004, doi frați au susținut că Ardelean le-a fabricat dosare penale după ce au refuzat să plătească șpăgi angajaților săi.
A rezistat nouă ani în fruntea serviciului secret al Ministerului de Interne — „Doi și-un sfert" — furnizând, potrivit surselor din presă, atât președinților, cât și premierilor, informații compromitatoare despre politicieni, oameni de afaceri și ofițeri de informații. După pensionare, și-a deschis agenția privată de investigații Arvifox Vision Security, cu care a realizat profituri de aproximativ șase milioane de euro în șapte ani — o medie de 71.000 de euro lunar. Fiul său, Alin Ardelean, a fost audiat de DNA în dosarul mitei de la Hidroelectrica, într-un caz în care firma cu care era asociat ar fi fost la un pas de a obține un contract uriaș de furnizare de energie care ar fi prejudiciat Hidroelectrica cu circa 90 de milioane de euro.
Un om cu un astfel de palmares — arhive compromițătoare, conexiuni transpartidice, abilitatea demonstrată de a supraviețui oricărei guvernări — reprezintă exact tipul de intermediar care face posibilă, în România, o scutire fiscală discretă. Nu prin mită, nu prin corupție grosieră, ci prin acel mecanism mai subtil și mai greu de dovedit pe care romanii îl numeau do ut des: eu știu, tu știi, și tocmai de aceea nu este nevoie să vorbim.
Anatomia unei scutiri
Întrebarea care se pune în mod firesc este: de ce, într-un pachet fiscal care a eliminat scutiri acordate invalizilor și pensionarilor, scutirea pentru vehiculele istorice a supraviețuit intact?
Răspunsul oficial al Guvernului este că vehiculele istorice reprezintă „patrimoniu cultural". Este același argument invocat cu succes în fața executivului în 2023, când Retromobil Club România a reușit, după „numeroase discuții cu executivul", să elimine o propunere legislativă care ar fi impozitat mașinile de epocă. Un precedent care demonstrează că acest sector știe cum să exercite presiune instituțională eficient — și că această presiune funcționează.
Întrebarea care persistă este cine, exact, exercită această presiune și în favoarea cui. Colecțiile de câteva sute de automobile ale unui miliardar sunt un caz fundamental diferit față de un pensionar cu o singură Dacia veche ținută în curte. Ambele pot fi atestate ca „vehicule istorice". Doar unuia i se cer impozite.
Principiul celor două Românii
Guvernul Bolojan a invocat în mod repetat principiul echității fiscale pentru a justifica eliminarea scutirilor. „Una din erorile noastre în toți acești ani este că am creat foarte multe excepții și, practic, o bună parte din cetățenii noștri nu plăteau niciun fel de taxe și impozite locale", a declarat premierul.
Dar evidența legislativă spune altceva. Când au fost eliminate scutirile, s-a procedat cu precizie chirurgicală: au dispărut cele pentru persoanele cu dizabilități, pentru mamele cu copii, pentru școli și transport public, pentru mașinile electrice. Au rămas intacte cele care protejează patrimoniul celor bogați.
O mașină de 500.000 de lei cumpărată în 2024 plătește o „taxă pe lux" de 1.125 de lei anual. O colecție de 300 de automobile cu valoare totală de zeci de milioane de euro, atestată ca „vehicule istorice" și donată unei fundații, nu plătește nimic.
Aceasta nu este o eroare a sistemului. Este sistemul.
Sursa: fantome.info
