Sute de persoane în centrul Craiovei la un protest contra implementării tehnologiei 5G

Saturday, 25 January 2020, 18:35 Sursă: Realitatea.NET

Protestul este organizat după ce reprezentanţii societăţii civile din Craiova au votat, marţi, la finalul unei dezbateri publice cu tema "Tehnologia 5G, de la promisiuni la riscuri globale", care a durat circa patru ore, pentru ca oraşul "să fie liber de 5G".

Preşedintele Asociaţiei Civică pentru Viaţă (ACpV), conf.univ.dr.Luminiţa Simoiu, a afirmat că la nivel internaţional sunt mii de studii ale oamenilor de ştiinţă care au stabilit că radiaţiile electromagnetice nu numai că nu sunt neutre, ci chiar omoară, iar riscul pentru cetăţenii Craiovei este şi mai mare, pentru că aceştia sunt supuşi şi radiaţiilor ionizante de la Centrala de la Kozlodui.

"Medicii atrag atenţia asupra numărului tot mai mare de cazuri de cancer în această zonă, inclusiv la copii, din păcate. Poate nu întâmplător, potrivit unui studiu al INS, până în anul 2050 se estimează că regiunea din România în care se va înregistra cea mai mare rată a scăderii populaţiei este Oltenia, unde populaţia va fi la jumătate faţă de câţi suntem acum. În ultimele decenii radiaţia undelor electromagnetice s-a intensificat constant de mai bine de două decenii prin amploarea evoluţiei tehnologiei wireless. Sunt zeci de cazuri în zona noastră de persoane cu afecţiuni grave din cauza hipersensibilităţii la radiaţii electromagnetice pe care au căpătat-o în timp, inclusiv cancere cerebrale. Deja au început să se vadă efectele. Iar tehnologia wireless 5G va aduce o creştere uriaşă a poluării electromagnetice, într-un timp foarte scurt, pentru că în loc de turnuri cu antene la distanţe de câţiva kilometri unul faţă de altul, vor fi amplasate antene celulare de mici dimensiuni, dar foarte puternice, în medie la fiecare a treia locuinţă. În loc de 2.000 de sateliţi care orbitează Pamântul în prezent, vor fi în cel mai scurt timp 50.000 de sateliţi şi vor fi milioane de antene 5G", a spus preşedintele ACpV, asociaţia care a organizat protestul, autorizat de către municipalitate, conform Agerpres..

Aceasta a mai afirmat că oamenii trebuie să se informeze din studii realizate de specialişti şi nu de la persoane fără expertiză, care îşi dau cu părerea în spaţiul public.


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Comentarii Existente
2020-01-25 23:47:46
nicolae albu

Oltenii nu vor 5G ,de teama ca le radiaza prazul ,adaptat doar la 4G

2020-01-26 03:03:02
Sanatate

Pai...sa nu le radieze nimeni gradinile......ca doar calitatile prazului sunt cunoscute! Tot respectul pentru praz!

2020-01-26 10:53:43
Paine si circ in Romanica

Prostia pe Pamant are o noua unitate de masura: Romanul cu 100 de subunitati denumite : mamaliga. Aceasta prostie s-a strans in Romania gramada, Romanii numara zilnic feliile de parizer dar ii doare de radiatii!?! Mamaligarii o dau in radiatii in loc sa se intrebe si sa constate ca tot ei vor plati ca prostii satelitii si antenele americanilor, acord semnat cu ranjetul pe buze de mamaligarul sef Iohanis. Cand l-a vazut Trump ca a plecat bucuros cu contracte de 3 miliarde de dolari de platit la firme americane, si-a dat seama cat de prost este si l-a mai chemat odata sa-i mai dea 7 miliarde iar el tot razand ca prostul s-a intors, ce-i drept cu o sapca in plus. Asa ca anul asta nu avem bani decat de contractele de 11 mld USD catre firme americane negociate de mamaligarul sef Iohanis. 100 miliarde daca-i dadea , idiotul tot bucuros venea si zicea ceva de PSD sau Dragnea.

Alte articole din: ACTUAL