„Din cauza avariei de pe aducțiunea de apă Isvarna – Craiova, pentru remedierea căreia s-a lucrat 34 de ore, cumulată cu perioada caniculară, care a dus la creșterea excesivă a consumului, rezerva de apă a municipiului Craiova s-a epuizat. În aceste condiții, Compania de Apă Oltenia este nevoită să furnizeze apă, astăzi, 21.07.2022, în intervalul orar 19.00 – 21.00. După ora 21.00 se întrerupe alimentarea cu apă, pentru refacerea stocurilor necesare asigurării alimentării în regim continuu”, a anunțat compania într-un comunicat.
Vor fi afectate cartierele Șimnicu de Jos, Centura de Nord, Craiovița, George Enescu, Brazda lui Novac, zona de centru, Rovine, Lăpuș, Lăpuș-Argeș, Valea Roșie, Sărari și Bariera Vâlcii, potrivit companiei.
Compania de Apă Oltenia, prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului.
„Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității şi culorii. La apariția acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei”, arată compania.
„În condițiile acestor avarii de pe aducțiunea Isvarna – Craiova, este evident că realizarea Firului II care să aducă apă de la Isvarna la Craiova este o investiție vitală și urgentă, de maximă importanță. Se lucrează pe toate cele 6 contracte, progresul fizic fiind de peste 50%. Firul II de aducțiune Izvarna – Craiova, cu o valoare totală de peste 115 milioane de euro, presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri, precum și amenajarea incintei de captare Izvarna și o stație nouă de hipoclorit”, se mai arată în comunicat.