SEIFUL APOCALIPSEI. Ce se află în el poate SALVA omenirea în cazul unui CATACLISM

Svalbard Global Seed Vault, Banca Mondială de Semințe Svalbard, poate trece drept un decor dintr-un film futurist al lui Stanley Kubrick, relatează BBC. Clădirea, care pare că țâșnește dintr-un versant de pe insula Spitsbergen, Norvegia, și care strălucește într-o nuanță de albastru în timpul lungilor nopți polare, are un rol mult mai important, însă.

Numită și "Seiful Apocalipsei", construcția a fost amenajată pentru a păstra biodiversitatea agricolă și pentru a salva speciile de plante aflate pe cale de dispariție, fie din cauze naturale, fie ca urmare a unei catastrofe. Teoretic, varietățile de semințe stocate în nordul Norvegiei ar putea să repună pe picioare agricultura chiar și după un cataclism care ar distruge toate culturile din lume.

Insula Spitsbergen, din arhipelagul Svalbard, a fost aleasă datorită condițiilor ideale pentru păstrarea semințelor pe termen lung. Insula nu prezintă activitate tectonică, este acoperită de permafrost și se află la 130 de metri deasupra nivelului mării, fiind ferită de inundații chiar și în situația în care calota glaciară s-ar topi. Chiar și în situația în care instalațiile electrice, care mențin temperatura constantă la -18 grade Celsius, ar ceda, izolația naturală și artificială a construcției ar face să treacă mai multe săptămâni până când temperatura ar ajunge la nivelul de la suprafață, de -3 grade Celsius. Banca de semințe se află la 120 de metri în interiorului unui munte de pe insula Spitsbergen, situată la 78 de grade latitudine nordică, la doar 1.300 de kilometri de Polul Nord.

Svalbard Global Seed Vault păstrează mai mult de 700.000 de mostre distincte de semințe. "Ar fi greu să relatezi istoria omenirii fără să faci referire la ce se află în această cameră", spune Cary Fowler, unul dintre inițiatorii proiectului. Totuși, multe dintre speciile pe care omenirea s-a bazat de-a lungul timpului au dispărut complet. 86% dintre varietățile de mere crescute în Statele Unite nu mai există în prezent, spre exemplu. La fel ca și conopida Old Cornish, perele Ansault care aveau "o savoare delicioasă de unt" și în jur de 90% dintre varietățile de fasole, mazăre, alune, cartofi sau orez care erau cultivate la începutul secolului trecut. Ce a cauzat însă acest lucru?

De-a lungul timpului, fermierii au combinat și au introdus noi varietăți și specii de plante și animale deopotrivă. Așa cum specia canină, spre exemplu, are diferite rase, fiecare specie de plante are numeroase soiuri și varietăți. Puțini dintre noi știu că grâul folosit pentru a face pâine astăzi este diferit de cel care se folosea acum douăzeci de ani, la aceeași rețetă.

Producția în masă a dus la omogenizarea speciilor utilizate des în agricultură. În Statele Unite, spre exemplu, zecile de rase de bovine care erau crescute odată au fost înlocuite de rasa Holstein. În prezent, aceasta reprezintă în jur de 90% din totalul vacilor de lapte din SUA și 94% dintre bovinele din Țările de Jos. Rasele și varietățile mai puțin valoroase din punct de vedere comercial, fie din cauza producției prea mici sau prea lente, din cauza aspectului sau a faptului că nu rezistă bine la transport, sunt marginalizate și eliminate din producție. Spre exemplu, unele varietăți de castan american, produse de bază odinioară, sunt prea rare pentru a mai fi comercializate pe scară largă, iar unele rase de animale, ca vitele Kerry sau caprele Arapawa, numără mai puțin de două sute de exemplare în prezent.

Căpșunile Klondike și Tangi, din Lousiana, "dulci și gustoase", au fost eliminate din producție acum câteva zeci de ani, spune Richard McCarthy, directorul organizației Slow Food USA, pentru că erau prea mici și nu rezistau transportului pe distanțe lungi. "Acum putem cumpăra căpșuni pe tot parcursul anului, mari, frumoase, dar care nu au niciun gust", adaugă el.

Totuși, de ce ne-ar interesa dispariția anumitor varietăți, atât timp cât acestea sunt înlocuite cu soiuri mai bune, mai productive și mai rezistente la boli? "Diversitatea", spune McCarthy, "este cea mai simplă și mai ieftină metodă de a susține agricultura". Dacă depindem de un singur soi de plante sau o singură rasă de animale, suntem expuși la vulnerabilități.

Un exemplu clasic al acestei amenințări este reprezentat de Marea Foamete din Irlanda, de la jumătatea secolului al XIX-lea. Atunci, două treimi din populație depindea de agricultură, iar marea majoritate a țăranilor se hrănea aproape exclusiv cu cartofi. Din cauza axării întregii recolte pe o singură varietate de cartofi, când aceasta a fost afectată de mană, o boală a plantelor, întreaga țară a fost cuprinsă de o foamete generalizată. Aproape un milion de persoane au decedat și tot atâtea au emigrat, ceea ce a dus la o scădere a populației cu 25%. Marea Foamete a lăsat Irlanda schimbată semnificativ din punct de vedere demografic, dar și politic și cultural.

"Diversitatea este polița noastră de asigurare", spune McCarthy, iar gândul că Fowler și echipa sa păstrează sute de mii de mostre de semințe în nordul înghețat, care ar rezista și în cazul unei catastrofe nucleare, nu poate decât să ne liniștească.