Șeful Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița a fost trimis în instanță de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit bani pentru a urgenta soluționarea unor cereri de angajare pentru cetățeni străini veniți din afara spațiului Uniunii Europene. Bărbatul a recunoscut că a luat șpagă peste 20.000 de euro, pentru a urgenta actele de angajare pentru muncitori străni.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a lui Rareș-Gabriel Bulimej, comisar șef de poliție, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), anunță DNA într-un comunicat.
Procurorii notează în acordul de recunoaștere a vinovăției că, în perioada 2023 - 2024, Rareș-Gabriel Bulimej, în calitate de împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, ar fi acceptat de la Bogdan Niță, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani, în schimbul urgentării unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv ale mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă / angajare pentru cetățenii străini din țările din afara spațiului Uniunii Europene și, implicit, al urgentării soluționării acestor cereri și pentru eliberarea în mod preferențial a acestor avize pe numele și pe seama mai multor societăți comerciale.
"Astfel, în perioada menționată anterior, inculpatul Rareș-Gabriel Bulimej ar fi acceptat, cu titlul de mită, suma totală de 7.000 de euro și 1.281 de lei (reprezentând contravaloarea reparației unui autoturism) de la inculpatul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 38 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetățeni străini, în numele și pe seama a trei societăți comerciale", menționează anchetatorii.
Totodată, la data de 3 octombrie, Rareș-Gabriel Bulimej ar fi acceptat, cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la Bogdan Niță, pentru a urgenta soluționarea a 50 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetățeni străini și pentru eliberarea într-un termen rapid și în mod preferențial a acestor avize, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, spun procurorii.
Conform DNA, în prezența avocatului, Rareș-Gabriel Bulimej a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a unor drepturi.
"Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile, la Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică, administrare și gospodărie locală Brăila sau la Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Brăila", arată anchetatorii.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe Bulimej împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Brăila cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.