Actual· 1 min citire

Șeful Autorității pentru Digitalizare, eliberat din funcție de premierul Florin Cîțu

Sabin Sărmaș, deputat PNL de Cluj, fost președinte al Autorității pentru Digitalizarea României Foto: Facebook.com

Sabin Sărmaș, deputat PNL de Cluj, fost președinte al Autorității pentru Digitalizarea României Foto: Facebook.com

Scris de Ioana Stanescu Publicat: 7 ian. 2021, 16:29

Sabin Sărmaș a fost eliberat, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității pentru Digitalizarea României. Premierul Florin Cîțu nu a anunțat un înlocuitor pentru acesta. Potrivit Programului de guvernare al Coaliției, digitalizarea României este prioritară în următorii patru ani.

Decizia de eliberare din funcție a fost semnată de premierul Florin Cîțu și publicată joi în Monitorul Oficial.

Sabin Sărmaș a câștigat un loc de deputat din partea PNL în Parlamentul României la alegerile din 6 decembrie 2020. Acesta va fi președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor.

Creată la începutul anului trecut, ADR gestionează miliarde de euro din fonduri europene și asigură și interconectarea sistemelor informatice publice.

Sabin Ioan Sărmaș are 36 de ani, este nepotul lui Vasile Dîncu, și înainte de numirea în fruntea Autorității în ianuarie 2020 a fost consilier local din partea PNL în Cluj-Napoca.

Este inginer licențiat în Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual