Liberalii se reunesc astăzi în ședință pentru a valida secretarii de stat propuși în Guvern. Sunt în total în jur de 35 de persoane care vor fi validate de conduecerea lărgită a partidului. Pe listă se găsesc parlamentari care nu au mai prins mandat, aleși locali sau chiar secretari de stat care sunt în funcție. Biroul Politic Național al PNL se reunește și pentru a valida propunerile de prefecți și subprefecți. Aceștia ar trebui numiți până în data de 8 martie, potrivit ministrului de Interne - Lucian Bode.
Reuniunea BPN al PNL a început la ora 11.00, în sistem de videoconferință.
„Termenul până la care toți prefecții și subprefecții, mai exact 127 la număr, trebuie să fie numiți conform reglementărilor din Ordonanța 3, prin care prefectul este demnitar, este 8 martie. Deci, până în data de 8 martie, toți prefecții și subprefecții din România vor fi numiți în baza noilor reglementări legale adoptate de către Guvernul României. Fiind demnitari, clar fiecare formațiune politică își va valida în propriile structuri propunerile le va înainta către structura centrală a partidului, partidul are obligația să verifice aceste propuneri, să le valideze în structurile centrale - în cazul nostru în cadru Biroului Executiv Național - după care ele vor veni la Ministrul Afacerilor Interne. Noi, la rândul nostru, avem obligația să analizăm fiecare propunere în baza criteriilor de integritate, legale, în vigoare, astfel încât pe fiecare funcție de prefect și subprefect să numim oameni integri, oameni care să corespundă atât din punct de vedere profesional cât și al respectării condițiilor legale. Acest lucru se va întâmpla până în data de 8 martie când se împlinesc 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței 3”, a declarat Lucian Bode, vineri după-amiază, într-o conferință de presă susținută în județul Sălaj.
CINE SUNT SECRETARII DE STAT PROPUȘI DE PNL
Lucian Heiuș - Ministerul Finanțelor
Dumitru Laurențiu Andrei - Ministerul Finanțelor
Daniela Nicolescu - Ministerul Economiei
Catălin Boboc - Ministerul Muncii
Andrei Baciu- Ministerul Sănătății
Liviu Brătescu- Ministerul Culturii