În ședința de luni seară, 17 noiembrie, desfășurată la Palatul Victoria, coaliția formată din PSD-PNL-USR-UDMR a pus pe masă o propunere controversată: reducerea cu 10% a salariilor militarilor.
Sursele din presă au dezvăluit că ideea a fost susținută de mai multe partide, dar s-a lovit de opoziția ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu.
Poziția ministrului Apărării
Moșteanu a respins categoric varianta, repetând în fața liderilor coaliției: „Eu nu sunt de acord să tăiem salariile militarilor cu războiul lângă noi”. Intervenția sa a blocat temporar decizia, urmând ca marți, 18 noiembrie, să aibă loc noi discuții.
Conform surselor, moticul pentru care vocile din coaliție au avansat posibilitatea reducerii salariilor militarilor a fost acela de a transmite un mesaj către primarii nemulțumiți de măsurile guvernului: tăierile se aplică „peste tot”, nu doar la administrația locală.
Kelemen Hunor, despre pensiile magistraților: ”Vor avea 70% din salariu. Urmează zona militară”
Tăierea salariilor cu 10%, măsură agreată în coaliție
Kelemen Hunor a declarat miercuri că în coaliție s-a decis reducerea de 10% în administrația locală și centrală, anul 2026 fiind un an de tranziție, în sensul că există posibilitatea de a reduce salariul sau numărul de posturi.
”Noi de la bun început am propus 10% reducere efectivă în administrația locală, ceea ce ieri s-a decis în coaliție, înseamnă 10%, și pentru 2026, 2027. 2026 e un an de tranziție, în sensul că există posibilitatea de a reduce salariul sau de a reduce numărul de posturi.
Din 2027 nu mai există această posibilitate, trebuie să fie pe plafonul stabilit pentru fiecare unitate administrativ teritorială. La nivelul administrației centrale, reducerea va fi mai mare de 10%, va fi mai suplu și nu va fi uniform pentru că, vă dați seama, e o diferență uriașă între ministere.
Sunt unele ministere unde poți să mergi cu 20%, în alte ministere - educație, cultură, n-ai cum să mergi nici cu 10%, că acolo e nevoie de oameni în plus, că nu sunt supra-dimensionate.
Dar în mare, la nivelul aparatului central, va fi 10%”, a declarat liderul UDMR Kelemen Hunor.
Ludovic Orban, după ce Nicușor Dan l-a dat afară din funcția de consilier: „Despărțirea vine din inițiativa președintelui, să nu coafăm realitatea!”