Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, celebrează de peste 2.000 de ani nașterea lui Iisus, dar este și sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul și împodobirea bradului, sub care copiii așteaptă darurile Moșului.
Creștinii sărbătoresc pe 25 decembrie nașterea lui Iisus din Nazaret. Odată cu răspândirea învățămintelor sale, multe dintre tradițiile străvechi ce au precedat sărbătoarea Crăciunului au fost înglobate de bisericile creștine. Păgânii de pe vechiul continent european celebrau la finele anului solstițiul de iarnă, prilej de veselie, întrucât prevestea întoarcerea soarelui și a luminii. Multe dintre obiceiurile lor au fost "creștinate" și duse mai departe, fiind acum de nelipsit în preajma sărbătorilor de iarnă, potrivit Mediafax.
Primii creștini nu celebrau nașterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Rosh Hashanah (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie și împăratul roman Aurelian a proclamat această dată "Natalis Solis Invicti", festivalul nașterii invincibilului Soare.
În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data nașterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează nașterea lui Iisus.
Numit inițial "festivalul nașterii", sărbătoarea creștină care marca venirea pe lume a fiului lui Dumnezeu s-a răspândit cu trecerea timpului pe tot continentul european. În jurul anilor 432, Crăciunul era sărbătorit în Egipt, iar la finele secolului al VI-lea a ajuns și în Anglia. La sfârșitul secolului al VIII-lea, Crăciunul devenea o tradiție împământenită și în nordul Europei.
Cu toate acestea, cele mai multe țări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: în Franța până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, iar în Țările Române până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
În epoca modernă, Crăciunul este asociat cu decorarea bradului, mersul la biserică, mesele în familie, colindul, dar și cu venirea lui Moș Crăciun. Obiceiuri care sunt astăzi de nelipsit în aproape toate colțurile lumii se trag așadar din lunga istorie a serbărilor luminii, împletite cu datini și tradiții răspândite sau absorbite de sărbătoarea creștină a nașterii lui Iisus Hristos.
Originile colindelor
Primele colinde au fost cântate în Europa în urmă cu mii de ani, însă în acea perioadă ele aveau o cu totul altă însemnătate. Colindele sunt cântece tradiționale, cu teme folclorice și urări epico-lirice specifice fiecărui colț al continentului european. Odată cu răspândirea creștinismului, versurile au fost influențate de motive religioase.
Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este "Jesus refulsit omnium", compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparține lui Ritson și datează din 1410.
În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat și nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor și acompaniate la chitară. Una dintre ele era "Silent Night, Holy Night", care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine și în satele românești.
