Rusia va desfășura începând de joi efective ale poliției sale militare în orașul Douma din Siria, ultimul bastion al insurgenților situat în Ghouta de Est, lângă Damasc, a anunțat miercuri armata rusă, informează TASS și AFP.
"O unitate a poliției militare ruse va fi desfășurată începând de mâine în orașul Douma, pentru a asigura securitatea, a menține ordinea și a organiza ajutorul pentru locuitori", a declarat generalul Viktor Poznihir în timpul unei conferințe de presă.
Potrivit generalului rus, presupusul atac chimic împotriva insurgenților sirieni din Douma a fost "înscenat în fața camerelor de filmat" de Căștile Albe, organizație de salvatori-voluntari sirieni aflați în zona rebelă și care a denunțat prima acest atac.
"Operând doar în rândurile teroriștilor, Căștile Albe au înscenat o dată în plus, în fața camerelor de filmat, un atac chimic împotriva civililor din orașul Douma", susține generalul Poznihir.
Potrivit unei organizații umanitare siriene, presupusul atac cu arme chimice care a avut loc pe 7 aprilie s-a soldat cu cel puțin 60 de morți și peste 1.000 de răniți în mai multe locuri din Douma.
Occidentul, inclusiv SUA, a făcut să planeze amenințarea unei riposte militare iminente împotriva regimului Bashar al-Assad după acest presupus atac chimic asupra bastionului rebel din Douma, atac imputat regimului, care însă neagă orice responsabilitate. Rusia, un aliat ferm al regimului sirian, dezminte de asemenea utilizarea de arme chimice de către Damasc și a avertizat împotriva loviturilor care ar putea avea 'consecințe grave'.
Potrivit Agerpres, de la începutul crizei, Moscova și regimul sirian nu încetează să acuze Washingtonul și puterile occidentale că încearcă să găsească un 'pretext' pentru a efectua lovituri împotriva Siriei.