Un nou cutremur, cu magnitudinea 2,1 grade pe scara Richter, s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în județul Vrancea, fiind al treilea seism înregistrat în mai puțin de 24 de ore.
Seismul a avut magnitudinea de 2,1 grade pe scara Richter și s-a produs la ora 3.11, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul s-a produs la adâncimea de 102 de kilometri.
Cele mai apropiate orașe de epicentrul seismului sunt Odobești (33km), Panciu (35km), Onești (42km), Focșani (47km) și Târgu Ocna (49km).
Advertisement
Vineri, la ora 8.25, un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimea de 142 de kilometri, iar la ora 16.59 s-a înregistrat un alt seism, cu magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter, tot în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimea de 129 de kilometri.