Consiliul de Securitate al ONU (CSNU) este unul din principalele organe ale Națiunilor Unite, însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale. Rolul său, descris în Carta Națiunilor Unite, include stabilirea de operațiuni de menținere a păcii, instituirea de sancțiuni internaționale, precum și autorizația de acțiuni militare. Rolul Consiliului de Securitate este exercitat prin intermediul rezoluțiilor Consiliului.
Prima sesiune a Consiliului de Securitate a avut loc în data 17 ianuarie 1946 la Church House, sediul din Londra al Bisericii Anglicane.
Încă de la prima ședință, Consiliul, care există în sesiune permanentă, s-a reunit pe plan global, având întâlniri în mai multe orașe, cum ar fi Paris și Addis Abeba, apoi pe cele curente din New York.
Consiliul de Securitate este format din 15 membri, format din membri permanenți și membri aleși. Această structură de bază este stabilită în capitolul V al Cartei ONU.
Membrii Consiliului de Securitate trebuie să fie întotdeauna prezenți la sediul ONU din New York, astfel încât Consiliul de Securitate să se poată întâlni în orice moment. Această cerință a Cartei Organizației Națiunilor Unite a fost adoptată pentru a evita un punct slab al Ligii Națiunilor, faptul că organizația a fost de multe ori în imposibilitatea de a răspunde rapid la o criză.
Membrii permanenți
Consiliului de Securitate are cinci membri permanenți cu putere de veto asupra oricărei rezoluții a Consiliului:
China
Franța
Federația Rusă
Marea Britanie
Statele Unite ale Americii
Cei cinci membri permanenți sunt cele cinci puteri victorioase ale celui de-al doilea război mondial, și de la întemeierea ONU, în 1946, Consiliul de Securitate a fost format din Franța, Republica China, Marea Britanie, Statele Unite și URSS (astăzi Rusia). Au avut loc două schimbări de atunci, deși nu au fost reflectate în articolul 23 din Carta Națiunilor Unite, deoarece nu a fost modificată în consecință:
Inițial, locul Chinei a fost ocupat de către Republica China, dar ca urmare a impasului din războiul civil chinez, în 1949, au existat două state care pretindeau a reprezenta China; de atunci ambele pretind teritoriul celeilalte și reprezentarea internațională. În 1971, locul chinez la Organizația Națiunilor Unite a fost atribuit, prin Rezoluția Adunării Generale a ONU 2758, Chinei Comuniste, iar Republica China a pierdut calitatea de membru din toate organizațiile ONU.
Rusia, fiind succesorul legal de stat a Uniunii Sovietice după ce acesta din urmă a dispărut în 1991, a obținut locul sovietic, inclusiv în Consiliul de Securitate.
Cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate sunt singurele națiuni recunoscute ca posesoare de arme nucleare sub tratatul de neproliferare nucleară, cu toate că unele țări cu arme nucleare nu au semnat tratatul. Statutul de țară cu arsenal nuclear nu este rezultatul calității lor de membru al Consiliul de Securitate, cu toate că, uneori, este folosit ca o justificare pentru prezența lor neîntreruptă în Consiliul de Securitate. India, Pakistan și Coreea de Nord dețin arme nucleare în-afara cadrului stabilit în tratatul de ne-proliferare nucleară. În pofida unei aparente recunoașteri a prim-ministrului Ehud Olmert, Israelul nu a confirmat și nici nu a negat oficial că deține arme nucleare, dar în general se crede că le posedă.
Membrii aleși
Zece membri sunt aleși de Adunarea Generală pentru doi ani, începând cu 1 ianuarie, cinci membri sunt schimbați în fiecare an. Membrii sunt aleși de către grupuri regionale și confirmate de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Blocul african alege trei membri; America Latină și Caraibe, Asia și Europa de Vest și alte blocuri aleg doi membri fiecare, iar Europa de Est în bloc, alege un membru. De asemenea, unul dintre membri este o țară arabă, alternativ, de la bloc Asiatic sau African.
