Actual· 7 min citire

Război în Ucraina, ziua 1365. Rusia a lansat unul dintre cele mai devastatoare atacuri de la declanșarea conflictului, cu zeci de morți și răniți – LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 1365. Rusia a lansat unul dintre cele mai devastatoare atacuri de la declanșarea conflictului, cu zeci de morți și răniți – LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 1365. Rusia a lansat unul dintre cele mai devastatoare atacuri de la declanșarea conflictului, cu zeci de morți și răniți – LIVE TEXT

Publicat19 nov. 2025, 13:59
Actualizat19 nov. 2025, 23:35

Pe fondul atacurilor aeriene tot mai intense și al înaintării la sol, dar și al valului de noi sancțiuni economice, Rusia ar negocia în secret cu Statele Unite o variantă de încetare a ostilităților în Ucraina.

UPDATE 23:30 - UE prezintă o serie de măsuri menite să accelereze mobilitatea armatelor pe continent împotriva amenințării ruse

Uniunea Europeană (UE) a prezentat miercuri o serie de măsuri menite să accelereze mobilitatea armatelor pe continent împotriva amenințării ruse, cu obiectivul ca o coloană de tancuri cu baza în Spania să nu ajungă în Polonia ”după război”, rezumă un oficial european, relatează AFP.

”Infanteria câștigă bătălii, dar logistica câștigă războiul”, a subliniat în fața presei comisarul european al Apărării Andrius Kubilius, citându-l pe generalul american John Pershing (1860-1948).

Comisia propune să introducă un ”Permis Unic” valabil în toată Uniunea Europeană, pentru a evita o succesiune de cereri de autorizare - dintre care unele trebuie să fie făcute cu 45 de zile în avans.

Această simplificare a regulilor urmează să permită să se reducă la ”trei zile” durata transportului de materiale și trupe necesare în caz de necesitate, a precizat vicepreședinta Comisiei Europene Henna Virkkunen.

În caz de urgență, ea vrea de asemenea să stabilească reguli clare care să introducă, spre exemplu, autorizații de trecere - prioritare -, pentru a evita orice blocaj.

În acest cadru, Bruxellesul propune de asenenea un ”Mecanism de Solidaritate”, de punere în comun a materialelor de uz civil și militar - de exemplu camioane - din care fiecare stat membru va puteav să ia cu ușurință.

Iar pentru a verifica faptul că toate acestea funcționează, Bruxellesul vrea să organizeze ”teste de stres” ("stress tests"), niște teste de rezistență cu scopul de a se asigura, de exemplu, că cutarea sau cutare infrastructură este practicabilă.

Comisia propune să se aloce cel puțin 17 miliarde de euro mobilității militare - în perioada 2028-2034 -, adică de zece ori mai mult decât în perioada precedentă (2021-2027).

Conștientizarea întârzierilor în domenul mobilității militare nu datează de ieri.

Comisia Europeană a prezentat deja două Planuri de Acțiune în acest domeniu, ultimul făcut public în noiembrie 2022, din cauza căruia a fost criticată de către Curtea Conturi a UE.

Jandarmul finanțelor europene releva astfel, în aprilie, că, în pofida măsurilor anunțate la sfârșitul lui 2022, progresele ”variază”.

Comisia Europeană urma să anunțe tot miercuri un plan viznd apropierea industriei apărării europene de noi tehnologii, ca de exemplu inteligența artificială (AI), cuantica sau domeniul spațial.

Industriașii armamentului fac deja apel la ele, însă Bruxellesul vrea să favorizeze proiectele în comun.

Ea vrea, astfel, ca ”fabricile inteligenței artificiale” - platfome care permit testarea soluțiilor în AI - să fie deschise și industriilor apărării.

În Uniunea Europeană există 19 fabrici de acest fel, iar altele urmează să fie înființate, inclusiv ”giga-fabrici” și mai performante.

UPDATE 21:30 - Ucraina atacă Rusia cu rachete de tip ATACMS

Ucraina a atacat Rusia cu rachete americane de tip ATACMS, pentru prima oară de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, fără să ofere vreun detaliu despre ținte, însă potrivit mai multor surse citate de bloguri specializate în apărare aceste atacuri au vizat orașul Voronej, situat la aproximativ 170 de kilometri nord-est de Ucraina, relatează RFI.

Potrivit postului, este pentru prima oară când Statul Major ucrainean confirmă un atac cu rachete de tip ATACMS pe teritoriul Rusiei.

Ultimul atac de acest fel a fost înregistrat la 14 ianuarie, primul a avut loc în urmă cu exact un an, la 19 noiembrie 2024.

Revendicarea acestui atac marchează o ruptură, după ce administrația americană se opunea folosirii acestui tip de armament împotriva Rusiei.

UPDATE 19:55 - Erdogan face apel la relansarea negocierilor de la Istanbul; Zelenski speră în reluarea schimburilor de prizonieri de război cu Rusia

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel miercuri la relansarea negocierilor de la Istanbul între Rusia și Ucraina pentru a pune capăt unui război cu consecințe "devastatoare", în timp ce omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu care s-a întâlnit la Ankara, și-a exprimat speranța în reluarea schimburilor de prizonieri de război cu Rusia până la sfârșitul anului

UPDATE 19:08 - Zelenski speră să restabilească schimbul de prizonieri cu Rusia „până la sfârșitul anului”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat miercuri, la Ankara, speranța privind reluarea schimbului de prizonieri de război cu Rusia, la finalul unei vizite menite să impulsioneze negocierile de pace aflate în impas, relatează AFP.

”Sperăm să restabilim schimburile (de prizonieri de război) până la sfârșitul anului, pentru a aduce înpoi un număr semnificativ de prizonieri”, a declarat președintele ucrainean.

Zelenski a subliniat totodată rolul important al Turciei în acest proces, afirmând că „ne ajută mult în acest demers”.

UPDATE 18:41 - Grup comuncreat de Ucraina și Polonia pentru combaterea sabotajului rusesc

Ucraina și Polonia fac un pas important în contracararea operațiunilor subversive atribuite Moscovei. Președintele Volodimir Zelenski a anunțat, miercuri, 19 noiembrie, printr-un mesaj publicat pe canalul său oficial de Telegram, că cele două țări vor înființa o echipă comună specializată în prevenirea și investigarea actelor de sabotaj cu potențial destabilizator.

Mesajul a venit în urma unei convorbiri telefonice cu premierul polonez Donald Tusk, care și-a prezentat condoleanțele pentru victimele atacurilor rusești cu drone și rachete asupra orașelor ucrainene, inclusiv pentru tragedia din Ternopil. Zelenski a precizat că Varșovia a furnizat date provenite de la serviciile sale de securitate și informații cu privire la incidentele recente de pe rețeaua feroviară poloneză.

UPDATE 16:55 - Rușii avansează în apropierea a cinci așezări din regiunile Donețk și Zaporijie

Forțele rusești au avansat în apropierea mai multor așezări din regiunile Donețk și Zaporijie, anunță DeepState, un grup ucrainean de analiști militari, scrie Ukrainska Pravda. 

Potrivit lor, armata rusă a avansat în Novospaske și Shcherbynivka din regiunea Donețk, precum și în apropiere de Vesele, Vysoke și Zatyshshia din regiunea Zaporijie.

UPDATE 14:39 - Nouă decizie a Poloniei împotriva Rusiei stârnește furia Kremlinului: „Relațiile s-au s-au deteriorat complet”

Ministrul de externe al Poloniei a declarat miercuri că va ordona închiderea ultimului consulat rus care încă funcționează în țară, după ce autoritățile au acuzat Moscova că este responsabilă de aruncarea în aer a unei linii ferate în Polonia, potrivit Reuters.

UPDATE 13:50 - 16 civili morți și 115 răniți în urma atacului asupra Urcainei de azi-noapte

Rusia a efectuat un atac masiv peste noapte asupra mai multor regiuni ucrainene pe 19 noiembrie, soldat cu cel puțin 16 civili morți și 115 răniți, provocând pagube extinse la infrastructură și declanșând pene de curent de urgență.

UPDATE 13:20 - Premierul Robert Fico solicită NATO să consolideze apărarea aeriană a Slovaciei

Slovacia dorește ca NATO să consolideze apărarea aeriană a țării situate pe flancul estic al alianței, a declarat premierul slovac Robert Fico după o întâlnire cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, care marți a venit la Bratislava, relatează Reuters.

UPDATE 12:00 - Rusia a lansat 476 de drone și 48 de rachete asupra Ucrainei, inclusiv 47 de rachete de croazieră și o rachetă balistică. 10 morți și 37 de răniți

Atacul rusesc asupra orașului Ternopil a ucis cel puțin 10 persoane și a rănit alte 37, inclusiv 12 copii, potrivit ministrului de Interne, Ihor Klymenko.

UPDATE 9.15 - Pană majoră de curent în Ucraina, după atacuri aeriene masive ale Rusiei asupra infrastructurii energetice. Alertă în țările vecine

Ucraina se confruntă cu numeroase pene de curent la nivel național, după ce Rusia a lansat din nou un atac masiv cu rachete și drone asupra infrastructurii energetice, de această dată vizând orașele din vestul țării. Statele vecine, România și Polonia, au mobilizat avioane de luptă, în urma apariției unor drone în spațiul lor aerian

UPDATE 8:00 - SUA poartă negocieri secrete de pace cu Moscova pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, relatează Axios

Casa Albă și Moscova lucrează în secret la o propunere de încheiere a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a relatat Axios pe 18 noiembrie, citând oficiali americani și ruși.

Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, și trimisul rus Kirill Dmitriev au discutat pe larg un plan de pace în 28 de puncte, a declarat un oficial american sub protecția anonimatului.

Dmitriev a descris acordul secret de pace într-o notă optimistă, afirmând că, spre deosebire de trecut, „simțim că poziția Rusiei este cu adevărat ascultată", potrivit Kyiv Independent.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News