Actual· 2 min citire

Rareș Bogdan și Realitatea TV, amendă din cauza lui Victor Ponta. Reacția jurnalistului

Rareș Bogdan și Realitatea TV, amendă din cauza lui Victor Ponta. Reacția jurnalistului

Rareș Bogdan și Realitatea TV, amendă din cauza lui Victor Ponta. Reacția jurnalistului

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 iun. 2015, 10:40

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să amendeze Realitatea TV, cu 7.000 de lei, pentru mai multe emisiuni, între care și una în care realizatorul TV Rareș Bogdan a spus că premierul Victor Ponta este "un infractor dovedit". Jurnalistul Rareș Bogdan a comentat decizia, în emisiunea sa, Jocuri de Putere.

Realitatea TV a fost amendată cu 7.000 de lei, la propunerea membrului CNA Radu Herjeu. Amenda a fost aplicată cu șase voturi "pentru" (Florin Gabrea, Lorand Turos, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Răsvan Popescu), în timp ce "împotrivă" au votat Viorel Buda și Radu Călin Cristea.

Cristea a propus amendarea Realitatea TV cu 20.000 de lei, însă această propunere nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a putea fi aplicată.

Amenda a fost aplicată pentru emisiunile de știri și dezbateri difuzate pe 5 iunie de Realitatea TV, în care Rareș Bogdan a făcut mai multe afirmații despre Victor Ponta, între care și faptul că acesta este un "infractor dovedit". Comentariile au fost făcute în contextul în care procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, în dosarul lui Dan Șova.

În aceleași programe, Rareș Bogdan a adus mai multe acuzații lui Victor Ponta. El a spus și că Rompetrol este o companie "căreia Victor Ponta i-a șters 500 de milioane de euro printr-o semnătură".

Rareș Bogdan a comentat amenda primită, în emisiunea Jocuri de Putere: "M-au amendat din nou. M-au amendat pentru că nu l-am lăudat, pentru că l-am criticat pe ales, pe marele conducător... mi-au mai dat o amenda. Azi au vrut să îmi dea 200 de milioane, mi-au dat doar 70...mă rog, ce să mai zic. Să mă cumințesc. Că de ce l-am criticat pe dl Ponta. Au zis că vor să îmi dea la fiecare ședință".

Realizatorul emisiunii Jocuri de Putere a amintit despre o sesizare pe care chiar el a făcut-o la CNA.

"Eu i-am rugat doar o singură dată, am făcut o singură plângere: când au mințit cei de la Răitaru (RTV) cu 350.000 de euro, minciună construită cap coadă....asta e. Nici azi nu au luat în discuție aia dar au luat o emisiune din 5 iunie în care eu l-am criticat pe premier. Acum eu îl critic în fiecare seară, nu cred că e atât de greu să iei emisiuni cu mine criticandu-l pe premier", a încheiat jurnalistul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News