Mai mult de 125 de oameni care au fost prinși, pe 5 noiembrie, în busculada de la festivalul Astroworld din Houston, i-au dat în judecată pe rapperul Travis Scott și alți organizatori ai evenimentului pentru 750 de milioane de dolari, informează BBC.
Zece persoane cu vârste cuprinse între 9 și 27 de ani au murit din cauza rănilor suferite. Sute de oameni au fost răniți în timpul recitalului rapperului Travis Scott, care este și unul dintre organizatorii festivalului.
Procesul colectiv acuză faptul că Scott și-a continuat recitalul alături de Drake în ciuda faptului că ’’victimele erau trecute prin mulțime”, lucru care putea fi lesne observat de pe scenă.
Scott a susținut că nu a aflat de tragedie decât după ce a coborât de pe scenă.
Săptămâna trecută, el a spus că este ’’tulburat” de evenimentele din Houston și a promis să ofere ajutor familiilor tuturor celor afectați.
Drake a transmis că suferă pentru familiile și prietenii celor care au murit și pentru cei care au fost răniți.
În documentele depuse la tribunal sunt pârâți și promoterul Live Nation, compania Apple, care a transmis live evenimentul, casele de discuri Epic și Cactus Jack ale lui Scott, operatorii NRG Park din Houston, unde a avut loc evenimentul, și firmele care au fost angajate să asigure paza și serviciile medicale.
După concert, Travis Scott a spus pe Instagram că nu și-ar fi putut imagina vreodată gravitatea situației în timp ce cânta.