Coronavirus - România: 217216 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Anchetă la colegiul ,,Tudor Vianu"

Sunday, 07 February 2016, 14:24 Sursă: REALITATEA.NET

 Mulţi dintre elevi spun, însă, că totul a fost o glumă. Au făcut chiar şi o petiţie în sprijinul dascălului lor.

”Vrem să arătăm că domnul profesor nu umilește pe nimeni și că orele noastre de matematică sunt interesante. Am înțeles că a fost o glumă pornită de la elevi. Domnul profesor era doar de față la această glumă, însă totul s-a interpretat greșit, din punctul meu de vedere. Nu mi se pare normal să vorbească cineva din exterior despre această problemă”, a declarat una dintre eleve, pentru Realitatea TV.

Tânăra spune că profesorul Severius Munteanu ”nu a umilit niciodată pe nimeni” și că ”mai face glume” pentru a le ”stârni interesul”.  ”Am formulat o petiție pentru că vrem să fie clară dorința de a arăta adevărul”, a mai spus eleva.

În cursul zilei de vineri s-a aflat că profesorul de matematică ar fi obligat un elev de clasa a X-a să se târască în genunchi până la catedră pentru a-i mări cu un punct nota la teză. Elevii susțin că totul a fost o glumă a lor, profesorul fiind doar martor la cele întâmplate. Acesta i-ar fi cerut elevului să se ridice, mai spun tinerii.

Martorii la incident au povestit, pentru Adevarul.ro, ce s-a întâmplat de fapt la ora la care profesorul ar fi pus un elev să se târască în genunchi.

„Când am auzit aberaţiile care se spun în presă, am început să plâng”, a mărturisit o elevă. „Era ora de matematică, iar profesorul Severius Moldoveanu, care a fost şi director al instituţiei de învăţământ, ne-a adus tezele. Unii dintre noi au luat note mari, inclusiv zece, alţii au luat şi note mici.

Printre ei s-a numărat şi Marcus, băiatul despre care s-a spus că a fost umilit de profesor pentru un punct în plus la teză.”, povesteşte una dintre elevele clasei a X-a. „Gluma a fost iniţiată de cealaltă clasă, pentru că suntem două clase de a X-a, unde un elev l-a întrebat pe profesor dacă îi dă un punct în plus dacă se târăşte în genunchi. Evident, răspunsul a fost că nu. Gluma a fost transmisă şi la clasa noastră.

Când a venit în clasă, noi i-am sugerat lui Marcus, care era nemulţumit de nota 5, să îngenuncheze pentru un punct. Şi a făcut-o. Toată clasa a ştiut că e o glumă, şi noi, şi domnul profesor”, a continuat tânăra pentru „Adevărul”. Ca urmare 5-ul pe care l-a obţinut Marcus în urma testării a fost trecut în catalog fără a fi modificat. 

„Concret, scandalul a plecat de la o colegă a cărei mamă a apărut în presă spunând că profesorul de matematică exagerează. Însă vorbim despre o fată care nu învaţă deloc la matematică. Dacă nu înveţi, nu ştii să răspunzi. S-a dus şi i-a povestit mamei ei, nu ştiu dacă a fost într-adevăr cu rea intenţie, doar că mama ei a pornit apoi un întreg scandal”, au mai povestit tinerii de la Vianu, făcând referire la declaraţiile făcute în presă de Luminiţa Macsim, mama elevei care vrea să îşi mute fata la o altă şcoală.

De altfel, Luminiţa Macsim este membru fondator şi Director de Admitere al şcolii private Little London, la care este angajat profesorul de istorie Marcel Bartic, cel care a scris iniţial despre această întâmplare pe reţeaua de socializare Facebook.


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL