Publicitatea stradală pentru jocurile de noroc, reglementate potrivit art. 10 alin.(1) din Ordonanta de urgent ă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă”, se arată în proiectul vizat.
În expunerea de motive se arată că impactul negativ pe care acest tip de publicitate îl are este principala justificare. Mai ales că acest tip de expunere afectează minorii, persoanele cu risc crescut de adicții și alte categorii vulnerabile.
Reducerea expunerii, soluția legislativului
Practic, aceste panouri din spațiul public crează o expunere constată cu privire la jocurile de noroc. În acest fel se normalizează astfel de practice și s-ar încuraja participarea la astfel de jocuri. Se induce idee unui câștig facil și imediat, deși realitatea este de multe ori diferită. Iar dependența de jocuri de noroc este recunoscută la nivel national ca fiind o problemă socială.
Aceasta are consecințe asupra echilibrului familial, performanței și siguranței economice a persoanei afectate. Drept urmare, diminuarea impactului negativ prin limitarea canalelor de promovare a acestei activități este o soluție. Publicitatea stradală are caracter intruziv şi lipsește oamenii de posibilitatea reală de evitare.
Riscuri sociale ridicate
Prin acest tip de expunere se amplifică modalitatea de propagare a unei activităţi cu risc ridicat social. „Prin interzicerea publicităţii stradale pentru jocurile de noroc se limitează expunerea nedorită a cetăţenilor, în special a minorilor, la mesaje cu potenţial adictiv.
Se contribuie la reducerea fenomenului de dependenţă de jocuri de noroc şi a efectelor sale socio-economice negative. Se aliniază legislaţia naţională la tendinţele europene privind protejarea sănătăţii publice şi prevenirea comportamentelor adictive”, se mai arată în expunerea de motive.