Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 1 septembrie, a fost prezentată de președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința de luni a plenului.
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 15 din OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc a fost inițiată de un grup de parlamentari PNL.
"Licența de organizare și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc permit operatorului economic care le-a obținut să desfășoare activitatea pe întregul teritoriu al României. Exercitarea activității pe raza unei localități este supusă acordului autorităților administrației publice locale sau ale sectoarelor municipiului București, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism", prevede art. 15 alin. 8 din actul normativ modificat și completat.
Guvernul schimbă jocurile operatorilor de păcănele. Nici șoferii nu scapă de noile reglementări: nu ai platit amenzile trei luni, ți se suspendă permisul
Acordul de funcționare primit de operator este actul administrativ cu caracter individual care se emite în condițiile OG 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, mai stipulează proiectul. Potrivit expunerii de motive, "lipsa aprobării unor activități economice de către operatorul cu autorizație de exploatare a jocurilor de noroc creează un regim juridic discriminatoriu".
"Practic, autoritățile administrației publice locale nu pot avea niciun drept de veto la opțiunile operatorului economic, fiind astfel înfrânt și principiul constituțional al autonomiei locale susțin inițiatorii în expunerea de motive", argumentează inițiatorii propunerii legislative în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.