Europa comemorează astăzi 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial. România a intrat în conflict doi ani mai târziu. Ce a însemnat pentru noi una dintre cele mai sângeroase conflagrații mondiale? Marea Unire de la 1918, „Micul Paris”, uzinele „Malaxa”, petrol, grânarul Europei- toate sunt cuvinte cheie pentru perioada care a urmat războiului. Am avut însă parte, deopotrivă, de criză alimentară, inflație și analfabetism. Plus pierderea tezaurului național, de o valoare inestimabilă.
Înainte de primul război mondial regatul român, ca și Transilvania, avea o economie solidă, în mare parte rezultatul eforturilor lui Carol I.
Leul era o monedă stabilă iar ponderea investițiilor străine atingea 80 la sută. Dacă în 1870 România era printre ultimele țări din regiune după PIB per capita - 861 de dolari/locuitor, în 1913 urca la 1.378 de dolari și depășea Grecia, Portugalia, Serbia și chiar Polonia. De ce a intrat țara noastră în război de partea Antantei? Marea Unirea era idealul național.
"Oferta Antantei a venit în urma unor negocieri foarte dure ale guvernului Brătianu în care sigur că se recunoștea dreptul asupra Transilvaniei, erau mai multe avantaje, inclusiv de ordin militar pe care România le primea promisiuni mai bine zis ... odată cu treceți batalioane române Carpații", a spus istoricul Călin Hentea.
După război, din industria României rămăseseră doar 40 la sută din capacități. Iar pierderile materiale ale țării s-au ridicat, potrivit tratatelor de pace, la peste 31 miliarde de lei aur. De 16 ori mai mult decât producția anuală a României dinainte de război.
După 1 decembrie 1918, noul stat s-a văzut în fața unei provocări fără precedent populația a crescut cu 125 la sută iar suprafața agricolă - până la 14,6 milioane hectare. Infrastructura feroviară creștea de trei ori, până la 11 mii de kilometri. Pentru comparație, în zilele noastre lucrăm 8,5 milioane de hectare de teren și avem același număr de kilometri de cale ferată.
În schimb, gradul de analfabetism depășea în unele zone 55 la sută, inflația era uriașă iar agricultura rămăsese strict extensivă. „Micul Paris” nu ținea de foame iar „grânarul Europei” era mai mult o metaforă legată de mărimea suprafeței agricole decât de producție.
Abia din 1923 s-au văzut primele efecte ale reformelor. Puterea anumitor industrii a crescut cu până la 400 la sută iar Bursa de la București a ajuns una dintre cele mai bine capitalizate din regiune.
După 1925, datorită rezervelor mari și investițiilor din industria petrolieră, România se clasa pe primele locuri în Europa și în lume în acest domeniu. Așa am ajuns, în 1938 la un venit național pe cap de locuitor de 110 dolari aur. Peste Ungaria, Bulgaria, Portugalia, Grecia sau Turcia.
Acum, la 96 de ani de la Marea Unire suntem ultimii în Europa și mediocri în lume la mai toate capitolele – nivel de trai, industrializare, fiscalitate sau mediu de afaceri. Primul război mondial a distrus 60 la sută din industrie iar Revoluția din decembrie 1989 a dus la desființarea a 80 la sută din capacitățile industriale. Recuperarea s-a făcut după 7 ani în primul caz. Nici după 25 de ani, în al doilea.
