Primarul Costineștiului, Traian Cristea, a avut termen la Înalta Curte de Casație și Justiție în procesul intentat de Agenția Națională de Integritate în dosarul incompatibilității. Instanța a rămas în pronunțare pentru data de 8 noiembrie!
Este primul primar din lotul de peste 30 de edili care au fost declarați incompatili de ANI care a ajuns la mâna ICCJ, asta însă după tergiversări ale procesului prin tertipuri avocățești.
La termenul din luna iunie, Regia de Apă Constanța a făcut o cerere de intervenție în interes alăturat, o invocare retorică a legislației europene și o solicitare de sesizare a Curții Constituționale au făcut ca judecătorii ÎCCJ să lungească procesul și să acorde un nou termen… de cinci luni de zile! Asta în condițiile în care toate celelalte dosare au primit termene de două-trei săotămâni. Apropiații primarului Cristea au fost foarte încrezători în decizia completului sugerând că primarul și-ar fi aranjat ploile în acest sens. Traian Cristea a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Constanța, însă a pierdut procesul pe fond. Ca urmare, primarul Costineștiului a declarat recurs. Inițial, primul termen de judecată la Înalta Curte i-a fost stabilit, hăt, în 2015. După ce presa s-a scandalizat de manierele de acordare a termenelor demne de vremurile Rodicăi Stănoiu, ANI a făcut cerere de preschimbare. Așa a ajuns Traian Cristea să se înfățișeze în fața instanței pe 3 iunie 2014, mai alaltăieri. Dar soarta sa tot nu a fost pecetluită.
Trei ani de incompatibilitate
Problemele lui Cristea cu ANI au început în urmă cu aproape trei ani, când această instituție, sesizată de Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, a constatat că mai mulți primari PDL (cei mai mulți reînmatriculați, în preajma alegerilor locale din 2012, la PNL, printre care și Cristea) s-ar afla în stare de incompatibilitate cu funcția publică, deoarece au deținut poziții în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC RAJA SA Constanța. Calitatea de membru în AGA societăților de interes public local și național era definită prin lege drept incompatibilă cu aceea de primar. Cu toate acestea, aproape toți primarii din județul Constanța, cu excepția notabilă a lui Radu Mazăre, au acceptat să facă parte din forul decizional al companiei de utilități. Nimeni nu a consultat un jurist. Nimeni nu a citit legea atât de clară. S-au luat unii după alții și toți după Nicușor Constantinescu, garantul, baronul și inculpatul din fruntea județului. Iar Nicușor, după ce i-a îndemnat să intre în… incompatibilitate i-a denunțat pe unii la mult-hulita ANI, cea care începuse deja să-i verifice pe primarii PSD-ului care dăduseră cu votul pe la RAJA. Cu raport de incompatibilitate s-a ales chiar și Constantinescu – însă la ce probleme are el cu legea penală, chiar nu mai contează.
Mai multe pe just-news.ro. (autor Florin Stroican).