Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea dă statul în judecată: cere 10,5 milioane de euro daune

Saturday, 13 April 2019, 08:45 Sursă: REALITATEA.NET

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, prin avocatul său, Octavian Fieroiu, a deschis vineri acţiune în instanţă împotriva statului român, solicitând daune morale şi materiale pentru "suferinţa şi umilinţa" la care ar fi fost supus în cei peste 12 ani în care a fost implicat în procese.

Adaugă părerea ta

Avocatul Fieroiu a precizat, pentru AGERPRES, că acţiunea a fost deschisă la Tribunalul Vâlcea şi că se cer despăgubiri de 10,5 milioane de euro, daune morale şi materiale pentru "suferinţa şi umilinţa" la care a fost supus primarul Gutău în cei peste 12 ani de procese.

"S-au cerut 500.000 de euro daune materiale şi 10 milioane de euro daune morale pentru cei 12 ani şi circa 4 luni pe care i-a petrecut Mircia Gutău prin procese şi prin puşcăriile patriei. Sigur, este o apreciere relativă şi subiectivă, o cvasirecuperare a prejudiciului creat, cuantificabil în salariile şi celelalte beneficii de care a fost lipsit în perioada detenţiei, în cheltuielile pe care le-a făcut pentru angajarea unui avocat calificat, pentru cazare, pentru transport la organele de urmărire penală şi la instanţele de judecată şi alte multe cheltuieli, pentru că au fost ani de procese la instanţele din ţară şi inclusiv la CEDO", a declarat Fieroiu.

El a menţionat că acţiunea deschisă vineri este doar pe latură civilă, împotriva procurorilor de caz şi a judecătorilor care au dat sentinţa de condamnare urmând să facă plângere penală, dorinţa lui Mircia Gutău fiind ca toţi cei vinovaţi de cazul lui "să plătească".

"Eu i-am lăsat mână liberă avocatului, pentru că am mare încredere în dumnealui. Aştept decizia judecătorilor în acest proces ş, indiferent de cât va dura el, doi, trei ani, mă aştept ca statul român să se îndrepte împotriva celor vinovaţi, pentru că ei trebuie să răspundă. De la denunţător, la procurorii de caz şi la judecătorii care au dat condamnarea, fiecare trebuie să răspundă pentru greşelile pe care le-a făcut. Indiferent de suma care a fost calculată ca despăgubire, vă spun că nimic nu echivalează cu suferinţa mea şi a familiei mele în aceşti peste 12 ani. Eu sunt unul dintre cei norocoşi pentru că am apucat să prind şi achitarea. Cred că sunt şi alţii ca mine care nu au avut norocul acesta, de aceea îmi doresc ca cei vinovaţi să plătească şi ceea ce am păţit eu să nu mai păţească şi alţii", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Mircia Gutău.