Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că a făcut referire la etnia unor persoane cu datorii la întreținere (n.red locuitorii blocului G2) cu două mii de lei. Primarul este obligat de CNCD să publice hotărârea pe site-ul Primăriei Focșani și i se recomandă să șteargă orice comentariu de natură rasistă de pe pagina de Facebook dar și să se abțină, pe viitor, la astfel de comentarii, scrie Realitateadevrancea.net.
„Fapta primarului Municipiului Focșani de a emite un comunicat prin care a făcut trimiteri la apartenența etnică a unor persoane care au datorii la cheltuielile de întreținere, constituie discriminare și încalcă dreptul la demnitate potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Fapta se sancționează cu avertisment contravențional.
Totodată, s-a constatat că menținerea unor comentarii rasiste pe pagina sa de socializare reprezintă, în mod similar, discriminare și încălcarea dreptului la demnitate. Pentru această faptă reclamatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei.
Colegiul director recomandă domnului primar să se abțină de la utilizarea unui limbaj neadecvat, de natură să genereze discriminare și să șteargă de pe pagina sa de socializare mesajele cu caracter rasist. Prin hotărâre, reclamatul este obligat să publice pe pagina de internet a primăriei o copie a hotărârii C.N.C.D., respectând datele cu caracter personal ale părților”, se arată într-un comunicat al CNCD.