Șeful interimar al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Cluj, împreună cu doi subalterni, sunt cercetați pentru luare de mită.
Cei trei sunt acuzați că au primit de mai multe ori diverse bunuri de la un clujean cercetat pentru evaziune fiscală și contrabandă, pentru a-i asigura protecția.
Horea Oltean, Petru Filip si Alin Pintican lucrează de ani buni la Combaterea Crimei Organizate și s-au ocupat de dosare cunoscute ca Moonlight sau Gazeta.
Procurorii susțin că cei trei aveau relații cu liderul unui grup de infractori care aduceau și vindeau în România mărfuri furate din străinătate.
La fiecare transport, polițiștii primeau și ei o parte din marfă, în general haine, pentru a închide ochii. Potrivit procurorilor clujeni, și alți polițiști aveau legături cu gruparea infracțională și vor fi cercetați penal.